Minoră de 17 ani, accidentată pe un traseu montan din Vâlcea
Pompierii militari din Vâlcea au fost solicitaţi să intervină, vineri după-amiază, pentru acordarea primului ajutor unei turiste în vârstă de 17 ani care s-a accidentat la un picior în timp ce se afla pe un traseu montan din localitatea Racoviţa, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, tânăra se afla în excursie, cu un grup de elevi, şi şi-ar fi dislocat genunchiul drept în timp ce parcurgea o porţiune cu teren accidentat, greu accesibilă pentru turişti. 'Pentru preluarea fetei, în zonă au fost trimise o ambulanţă SAJ şi un echipaj SMURD.
Acesta se deplasează pedestru, împreună cu jandarmii montani şi salvamontiştii vâlceni, către persoana accidentată, de la locul unde s-a ajuns cu ambulanţa şi până la locul accidentului, în linie dreaptă, fiind circa 1,5 kilometri, teren accidentat', a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News