Minor dispărut de o lună de zile, găsit de jandarmi
Jandarmi braşoveni, aflaţi într-o misiune de patrulare pe Valea Timişului, au descoperit, într-un adăpost improvizat, aparţinând unui bărbat, un minor de 15 ani, dat dispărut de părinţi în urmă cu o lună.
Bărbatul a declarat jandarmilor că l-a găsit pe minor în Gara Braşov şi, pentru că nu ar fi avut posibilităţi financiare să-l trimită acasă, l-a luat cu sine.
Băiatul de 15 ani, din localitatea Întorsura Buzăului, era căutat de aproximativ o lună de zile de Poliţie. Jandarmii au predat minorul Poliţiei din Săcele, pentru a fi anunţată familia că a fost găsit.
De asemenea, a fost anunţată Protecţia Copilului, care va deschide o anchetă în acest caz, a precizat sursa citată.
Vezi și: Jandarmi - protestatari, incident Topoloveni. Iohannis: Este revoltător
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News