Data publicării:

Minodora Cliveti: Salut decizia Comisiei Europene de a gandi instrumente de ajutor financiar pentru statele din zone non euro

Autor: DCNews Team, michirita | Categorie: Stiri
WhatsApp

Minodora Cliveti, membra a Parlamentului European, a depus o declaratie scrisa ca urmare a dezbaterii, ce a avut loc marti seara in cadrul legislativului european, pe raportul intermediar referitor la propunerea de regulament al Consiliului de instituire a unui mecanism de asistenta financiara pentru statele membre a caror moneda nu este euro.

          "Am vazut Uniunea Europeana intervenind rapid in favoarea unor state din zona euro, ceea ce este un fapt pozitiv in general, dar, in acelasi timp, nu putem sa ignoram faptul ca exista multe state, inclusiv Romania, care sunt in afara zonei euro si care, in situatii complicate, au nevoie de sprijinul Europei.

Neapartenenta la zona euro prezinta o serie de dezavantaje pe care ni le asumam, dar, in cadrul procesului de coeziune, e nevoie  de masuri, mecanisme, care sa sprijine aceste state, asa cum s-a intamplat si in cazul celorlalte tari. O asemenea masura ar avea efecte pozitive nu numai asupra statelor din aceasta zona, dar si asupra europenismului ca perceptie publica" , a afirmat europarlamentarul Minodora Cliveti.

Totodata, europarlamentarul roman "apreciaza prezenta unei game variate a instrumentelor de asistenta financiara disponibile pentru statele membre care nu fac parte din zona euro, prevazute in propunerea balantei de plati, dar atrage atentia asupra lipsei unui instrument de recapitalizare bancara in cadrul pachetului de masuri de asistenta financiara disponibile pentru statele care nu fac parte din zona euro.

          Pentru a asigura conditii echitabile intre statele membre din zona euro si cele care nu fac parte din zona euro, este important sa se mearga spre o recapitalizare a bancilor si in statele membre care nu fac parte din zona euro", a conchis  Minodora Cliveti.

Biroul de Presa PSD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel