'Avem 12,1 miliarde de lei bani alocaţi, cu 70% mai mult faţă de 2018, spre exemplu, prin legea bugetului. Pe fonduri europene, am avut anul trecut 5,9 miliarde de lei alocaţi, am executat 4,2 miliarde, iar în acest an avem 6,4 miliarde, adică 1,3 miliarde de euro. Dacă ar fi să finalizăm cei 134 de kilometri care sunt în diferite stadii de execuţie, ne vor rămâne bani. Deci este falsă ideea că nu avem bani sau nu sunt alocări suficiente', a spus, la Digi 24, oficialul guvernamental.
El a arătat că au fost alocate sume echilibrate pe fiecare obiectiv, dar, conform legii, dacă pe un anumit tronson există stadiul fizic mai mare decât alocările prin buget, există posibilitatea ca anumite sume de bani să fie mutate de la un obiectiv unde stadiul fizic este mai redus.
'Eu vorbesc strict de bugetul CNAIR pe componenta de autostrăzi şi drumuri naţionale. Pentru drumuri naţionale am avut 1,6 miliarde anul trecut pentru asfaltări, plombări, reparaţii şi anul acesta estimăm că vom depăşi această valoare. Deci bani sunt, doar (este nevoie de - n.r.) mobilizare, seriozitate, o relaţie corectă între beneficiar, antreprenorul general şi subcontractori, dacă ei sunt plătiţi, atunci există şi stadiul fizic în teren', a precizat Bode, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video