Băsescu, şeful Guvernului. Ministrul Muncii l-a consulat pe tema Legii salarizării
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a fost prezent la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu pe tema Legii salarizării unitare.
Botiş a fost la Cotroceni înaintea întâlnirii premierului Emil Boc şi a unor membri ai Cabinetului cu parlamentarii coaliţiei, pe tema Legii salarizării unitare. Surse guvernamentale au declarat agenţiei MEDIAFAX, că Guvernul analizează în prezent varianta unei majorări pe medie a salariilor în sectorul bugetar de 15%, aplicabilă de la 1 ianuarie 2011, şi acordarea unui sprijin financiar suplimentar persoanelor cu venituri sub 1.000 lei.
În privinţa salariului minim, variantele aflate încă în analiza Guvernului se referă la o valoare cuprinsă între 650 lei şi 690 lei, faţă de nivelul actual de 600 lei. Executivul intenţionează să îşi angajeze răspunderea pentru proiectul legii salarizării. Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat să participe la şedinţa astăzi a Guvernului.
Citeşte şi:
Guvernul a uitat rolul său de mediator între sindicate şi patronate şi impune salariul minim
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News