Ministrul Mediului, Doina Pană, plângere la ÎCCJ împotriva Guvernului tehnocrat
Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a anunțat marți, într-o conferință de presă, că a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție /ÎCCJ/ pentru clarificarea situației legate de tăierile ilegale de pădure și ieșirea dintr-un blocaj instituțional ce împiedică punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării /CSAT/ din iunie 2015.
Potrivit ministrului, Hotărârea CSAT făcea referire la defrișările ilegale ale fondului forestier național, iar pe baza acestuia s-a dispus o serie de măsuri: dezvoltarea sistemului informatic de urmărire a materialelor lemnoase SUMAL, operaționalizarea sistemului informatic FMIMS și dezvoltarea sistemului Radarul Pădurilor de alertarea a instituțiilor cu responsabilități în materie.
În urma hotărârii CSAT, în septembrie 2015, la rectificarea bugetară Guvernul PSD a alocat suma de 1,2 milioane euro pentru implementarea acesteia în următorii trei ani, a precizat Doina Pană.
"În 2014, când am preluat mandatul de ministru al Apelor și Pădurilor tăierile ilegale de arbori reprezentau un fenomen ajuns la cote alarmante în România, scăpat total de sub control, și pentru a cărui stopare nu s-a făcut niciun demers concret din partea autorităților publice centrale și a instituțiilor abilitate. La nivel macro, mafia transpartinică pusese deja stăpânire pe pădurile României, iar la nivel local era generalizat micul furt, cu atelajele", a spus ministrul de resort.
Conform datelor prezentate de către Doina Pană, printre primele măsuri luate în anul 2014 s-au aflat: reglementarea funcționării radarului pădurilor și demararea procesului de operaționalizare a sistemului informatic FMIMS (sistem național de monitorizare și management informațional forestier).
"O primă măsură pe care am luat-o în 2014 a fost radarul pădurilor, prin HG nr. 470 din 4 iunie, ce reglementează funcționarea Sistemului Informațional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase — SUMAL. Acesta exista încă din 2008, dar a fost lăsat timp de șase ani să funcționeze în regim de avarie, aducând în plus ca noutate două extensii informatice ale acestuia sub denumirea de Radarul Pădurilor. De asemenea, în vederea implicării directe a cetățenilor în lupta contra tăierilor ilegale, complementar Radarului Pădurilor s-a activat numărul de urgență 112 pentru sesizarea transporturilor auto cu lemn realizate de populație", a explicat Doina Pană, conform Agerpres.
[citeste si]
Aceasta a adăugat că tot în 2014 s-a demarat procesul de implementare a FMIMS destinat supervizării și controlului sectorul forestier. Sistemul, finalizat în 2008 a costat statul român circa 2 milioane dolari, bani proveniți printr-un împrumut de la BIRD (Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare), iar potrivit ministrului acesta a fost ascuns din 2009 până în 2014 și documentațiile aferente au dispărut.
"În 2015 PSD a inițiat în parlament un nou Cod Silvic. Inițiativa a creat o avalanșă de presiuni la cel mai înalt nivel pentru stoparea adoptării sale. Un raport al Curții de Conturi a relevat la acea vreme că pagubele provocate de lemnul tăiat ilegal în România ultimilor 20 de ani se ridicau la circa 5 miliarde de euro. Reacția populației a determinat abordarea problemei în cadrul CSAT și a dus la adoptarea unei hotărâri specifice în iunie 2015", a subliniat ministrul Apelor și Pădurilor.
Contract cu atribuire directă
Doina Pană a amintit totodată că în 2016 guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș a lansat aplicația pentru mobil Inspectorul Pădurii, însă pe baza unui contract cu atribuire directă și care în final nu s-a concretizat printr-un produs final.
"La data de 17 august 2016 între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și SC INDACO Systems SRL a fost încheiat contractul nr. 5613 având ca obiect principal servicii de îmbunătățire a funcționalităților existente și de adăugare de noi funcționalități sistemului informațional integrat SUMAL. Contractul s-a realizat prin atribuire directă la valoare estimativă de 487.810 euro, plus TVA, invocându-se faptul că INDACO este proprietar unic al celor patru module (SUMAL Ocol, SUMAL Agent și Radarul Pădurilor). Guvernul a făcut uz de date false pentru atribuirea directă a contractului", a explicat Pană.
În acest context ministrul Apelor și Pădurilor a anunțat că a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea rezolvării situației existente.
Ministrul a susținut că, de îndată ce va exista o soluție din partea Parchetului, se va proceda atât la efectuarea demersurilor necesare achiziționării legale de servicii și astfel a atingerii obiectivului Hotărârii CSAT din iunie 2015 cât și adoptarea unui nou act normativ de reglementare a acestei problematici, în deplină concordanță cu situația existentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News