Ministrul Mediului, atacat de procesatorii de lemn. Costel Alexe: Primesc zilnic mesaje. Alţii au primit şi ameninţări cu moartea
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat într-o conferinţă de presă că primeşte zilnic mesaje în care este atacat şi avertizat că modul în care vede viitorul ministerului nu este privit cu ochi buni.
„Cu siguranță, la momentul la care vorbim se fac defrișări, nu aveau cum să fie stopate într-o lună de zile. (...) Cred că administratorii fondurilor private, tot felul de entități din astea juridice ale marilor procesatori aproape că mă atacă zilnic, pentru că nu le convine să operaționalizăm cât mai repede SUMAL-ul care a fost tergiversat trei ani la rând, care în mod normal avea ca dată de operationalizare iulie anul viitor și ne-am propus împreună cu STS să îi dăm drumul în aprilie sau în mai, pentru că din momentul ăla, orice cantitate de lemn din păduri, până la operatorul primar, va fi supravegheată. Și avem în curs pentru acest an o procedură prin care să nu mai fim singura țară din Europa care își vinde lemnul pe picior, ci el trebuie să fie vândut în rampă și fasonat", a declarat Costel Alexe, într-o conferință de presă la Iaşi, potrivit Mediafax.
"Nu am primit ameninţări cu moartea"
„Eu din păcate sau din fericire, spre deosebire de alți colegi din Guvern, nu am primit încă amenințări cu moartea, dar primesc în fiecare zi tot felul de mesaje că direcţia în care merge Ministerul şi vrem să scoatem la suprafaţă tot ce înseamnă trasabilitatea lemnului în România nu este una bună", a mai declarat Costel Alexe la Iași.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News