Miniștrii apărării ai statelor membre ale UE și NATO, Letonia și Ungaria, au avut un schimb de replici cu privire la abordarea țărilor lor față de conflictul din Ucraina, în care ministrul leton al Apărării, Artis Pabriks, a acuzat Ungaria de „trădare”.
Ministrul maghiar al Apărării, Kristóf Szalay-Bobrovniczky, a răspuns la acuzație, amintindu-i omologului său leton că avioanele de luptă maghiare sunt cele care apără spațiul aerian baltic.
„Refuz să permit cuiva să condamne sau să amenințe Ungaria. Avem dreptul să ne reprezentăm interesul național, pacea”, a spus Szalay-Bobrovniczky. „Îi sugerez cu respect colegului meu Artis Pabriks să se uite spre cer”, a adăugat el.
„Sarcinile de poliție în spațiul aerian din Letonia, Estonia și Lituania sunt îndeplinite de Forțele Aeriene Ungare sub comanda NATO. Nu vom tolera criticile nedrepte la adresa Ungariei”, a spus ministrul de la Budapesta.
Critici dure față de țările care nu ajută militar Ucraina
Într-un interviu acordat programului în limba rusă Current Time de la Radio Europa Liberă, Pabriks a criticat aspru țările UE care au refuzat ajutorul militar Ucrainei.
„Poziția Bulgariei și a Ungariei este de neînțeles, echivalentă cu o trădare”, a spus ministrul leton.
El a subliniat că „Ucraina luptă pentru Europa, pentru democrație, pentru drepturile omului, iar dacă cineva din Europa nu înțelege acest lucru, nu merge doar împotriva intereselor Ucrainei, ci și ale Letoniei”. El a adăugat că „dacă țările în cauză, membre ale Uniunii Europene și NATO, se opun intereselor țării mele, ce altceva este decât trădare?”
Ucraina a suspendat majoritatea elementelor democrației, inclusiv interzicerea a 11 partide de opoziție. Cel mai important lider al opoziției din Ucraina a fost plasat în arest la domiciliu și o serie de instituții de presă au fost închise chiar înainte de izbucnirea războiului. Elementele ultra-naționaliste ale Ucrainei l-au plasat de atunci pe premierul maghiar Viktor Orbán pe o listă, iar președintele Volodimir Zelensky a fost acuzat că a încercat să influențeze procesul electoral pentru alegerile naționale din 3 aprilie din Ungaria.
Ungaria a susținut că nu vrea să fie implicată în războiul din Ucraina, spunând că nu este războiul Ungariei. Orbán a subliniat că sancțiunile au afectat mai mult europenii decât pe ruși și că sancțiunile împotriva Rusiei ar trebui abrogate până la sfârșitul anului.
Patru avioane de luptă Gripen ale Forțelor de Apărare Ungare, cu un total de 50 de soldați maghiari, vor păzi spațiul aerian baltic pentru o a treia perioadă de la 1 august până la sfârșitul lunii noiembrie, ca parte a angajamentului NATO.
Misiunea permanentă comună a statelor membre NATO, care funcționează din 2004, are dublu obiectiv de a crește sentimentul de securitate în țările din regiune — Estonia, Letonia și Lituania — și de a îmbunătăți capacitățile de cooperare ale aliaților și fortele partenere, cionform RMX.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii