Data actualizării:
Data publicării:

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, discuții cu conducerea Airbus despre realizarea unui centru de cercetare la Braşov

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Roxana Mînzatu, fostul ministru al Fondurilor Europene Foto: C. Andreescu
Roxana Mînzatu, fostul ministru al Fondurilor Europene Foto: C. Andreescu

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă la Braşov, că va vizita, în premieră în mandatul ei, fabrica IAR Ghimbav, pentru a discuta cu conducerea acesteia planurile de dezvoltare, menţionând că doreşte să-i încurajeze să înfiinţeze un centru de cercetare, inovare şi dezvoltare, cu bani europeni, prin linia de finanţare dedicată acestui domeniu, pe care Guvernul o va lansa în scurt timp.

Mînzatu a precizat că a fost invitată la IAR Ghimbav şi de conducerea grupului de companii Premium Aerotech, în calitate de reprezentant al 'finanţatorului achiziţiei de elicoptere uşoare realizată de IGSU', în cadrul proiectului de dotare a acestuia cu echipamente pentru intervenţie aeriană, maritimă şi terestră pentru salvarea de vieţi.

'Din punctul meu de vedere, vom discuta despre investiţia într-un centru de cercetare, inovare, dezvoltare tehnologică pe zona aeronautică. Le voi prezenta linia de finanţare pe care o vom lasa în curând, dedicată clusterelor de inovare. Deocamdată, vorbim de 31 de milioane de euro, pe care îi punem la dispoziţie pe această linie de finanţare. Vor putea cu aceşti bani să construiască laboratoare, centre de cercetare aplicate în economie. (...) Evident că discuţia va fi legată de implicarea Universităţii Transilvania din Braşov, a liceelor, colegiilor tehnice cu specializare în zona aeronautică. Aş vrea să abordez această temă, să vedem dacă există un proiect în acest sens şi, dacă nu există, să le prezint linia de finanţare şi să-i încurajez să o acceseze', a subliniat Mînzatu. Ea a adăugat că îşi doreşte o dezvoltare sustenabilă a industriei aeronautice la Braşov.

'Dincolo de faptul că finanţăm indirect furnizorii din proiectele europene, mi-aş dori ca un angajator ca Airbus, într-o zonă atât de competitivă cum este industria aeronautică, într-o zonă cu perspective foarte bune de viitor, să nu fie doar un angajator şi atât. E bine că avem locuri de muncă în judeţul Braşov, dar să vorbim de dezvoltarea sustenabilă a acestei industrii la Braşov, de locuri de muncă înalt calificate', a spus ministrul Fondurilor Europene.

Achiziţia de elicoptere uşoare realizate de Airbus la Ghimbav, contract în valoare de 65 milioane de euro, se realizează în cadrul proiectului de 600 de milioane de euro, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, pentru IGSU, care va presupune, pe lângă dotări, instituirea de centre de comandă şi control, dar şi de instruire. Prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu, a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că dintre aceste prime 10 elicoptere unul va ajunge la ISU Braşov. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel