Data publicării:

Ministrul Energiei: Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus

Autor: Elena Didila | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

România va avea gaze naturale şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră.

Alegeri prezidentiale 2024

Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

"România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus", a scris pe Facebook ministrul, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, Romgaz va finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, astfel ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România.

"Pentru a nu lăsa ca propaganda să inducă o serie de temeri vreau să atrag atenţia asupra faptului că perimetrul offshore Neptun Deep nu se află în zona care a făcut obiectul procesului dintre România şi Ucraina cu privire la Insula Şerpilor", a subliniat Virgil Popescu.

La sfârşitul anului trecut, Romgaz a anunţat că acţionarii săi au aprobat preluarea participaţiei deţinută de grupul american ExxonMobil la perimetrul Neptun Deep, care, potrivit unor estimări, ar conţine rezerve de gaze de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. OMV Petrom deţine, de asemenea, 50% din blocul Neptun Deep din Marea Neagră.

În luna ianuarie a acestui an, ministrul energiei, Virigil Popescu declara:

„România dacă ar fi avut gazele din Marea Neagră... eram complet independenţi, eram chiar un furnizor de gaze naturale, un furnizor regional de stabilitate energetică. În schimb, România mai are un perimetru şi acesta este aproape gata, acel perimetru unde face exploatarea Black Sea Oil & Gas. Am avut discuţii cu ei şi în cursul acestei primăveri va ieşi primul gaz din Marea Neagră, deci România va mai avea un surplus în iarna viitoare de un miliard de metri cubi care va veni din Marea Neagră. Asta va reduce şi mai mult dependenţa României de gazul rusesc”, preciza  la B1 TV, Virgil Popescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel