Ministrul Educației, anunț important: E prevăzut în programul de guvernare
Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că anul acesta vor începe construcțiile pentru un număr de 500 de creșe și grădinițe, sumele necesare fiind cuprinse în buget, informează Agerpres.
"Din punctul de vedere al investițiilor, în Programul de guvernare este prevăzută construcția a 2.500 de unități școlare — creșe și grădinițe noi. Avem în buget, de asemenea, fondurile alocate pentru a finaliza o parte din obiectivele de investiții care sunt acum în derulare. Anul acesta, va începe construcția a 500 de unități școlare noi pentru învățământul preuniversitar", a precizat ministrul.
Potrivit lui Năstase, vor fi construite și 30 de cămine studențești pentru care au fost deja realizate studiile necesare.
"De asemenea, avem un număr de 30 de cămine studențești noi pentru care avem studiile realizate și aceste investiții se vor derula prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Beneficiar va fi Ministerul Educației Naționale", a afirmat Năstase.
El a amintit că au fost adoptate de către Guvern mai multe măsuri, printre acestea numărându-se creșterea salariilor cu 15% pentru tot personalul din învățământ, creșterea burselor studențești de la 81 la 200 de lei, asigurarea gratuității pentru transportul CFR pentru studenți, derularea programului "Cornul și laptele", dar și a programului privind o masă caldă în 50 de unități școlare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News