Singurul campion paralimpic al României, Eduard Novak, a anunţat, duminică, faptul că intenţionează să participe şi la Jocurile din 2024 de la Paris, într-o postare pa pagina sa de Facebook.
Sportul ne învaţă că trebuie să luptăm mereu pentru a ne atinge idealurile şi să nu ne ferim de obiective prea mari, prea îndrăzneţe, indiferent care ar fi obstacolele. Iar rezoluţia mea pentru noul an include un astfel de obiectiv, să intru în pregătirile pentru Jocurile Paralimpice Paris 2024, a afirmat actualul ministru al Sportului. Aceasta va fi a şasea ediţie a Jocurilor Paralimpice la care ar participa Novak şi a doua în timpul mandatului de ministru, o premieră pe plan mondial.
Am luat decizia să particip la #Paris2024 deoarece apropierea de sport şi de înalta performanţă şi mentalitatea de campion, ideea de a doborî noi bariere, m-au ajutat mereu să fiu versiunea mea mai bună. Îmi amintesc şi acum cu drag de prima medalie olimpică, din 2008, după care a urmat aurul la Londra patru ani mai târziu. Sunt mai mult decât nişte medalii, sunt experienţe care m-au completat ca persoană şi care mi-au arătat că importantă nu este doar destinaţia (rezultatul final), ci şi procesul, întreaga călătorie. Acum îmi doresc din nou să intru în această călătorie. Vedem către ce va duce, dar indiferent de ce mă va aştepta la linia de finish, voi şti că am avut alături oameni minunaţi, sprijinul familiei şi multă energie pozitivă, a precizat Novak.
Ciclistul Eduard Novak are patru medalii la Jocurile Paralimpice, una de aur, în 2012, la Londra, în proba de urmărire C4 (pe pistă), şi trei de argint, în 2008, la Beijing, în proba de contratimp LC2 (pe şosea), în 2012, la Londra, la contratimp C4 (pe şosea), şi în 2021 la Tokyo, la urmărire C4 (pe pistă), scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid