Surse din guvern ne-au furnizat cifrele execuției bugetare la 6 luni pentru Transporturi, iar datele oficiale nu corespund deloc cu ce a prezentat ministrul Drulă azi.
Astfel, la MTI execuţia pe primele 6 luni a fost, de fapt, de 5,68 miliarde lei, reprezentând 40% din bugetul anual (14,27 mld lei) şi 73% din prevederile semestrului I (7,82 mld). La fonduri europene, pe primele 6 luni a făcut plăţi de 2,7 miliarde lei, reprezentând 34% din bugetul aprobat (7,96 mld) şi 61% din prevederile pentru semestrul I (4,42 mld).
Se pare, aşadar, că execuţia bugetară ar fi de doar 61% din cât şi-a propus ministrul Drulă la început de an, şi de doar 34% din suma alocată ministerului pentru întreg anul.
Astfel, premierul Florin Cîţu, care în acest moment pregăteşte rectificarea bugetară, ar fi extrem de supărat pe ministrul Drulă.
Ce execuţie "record" a anunţat Drulă
„Execuția bugetară a Ministerului Transporturilor – avem record atât pe fonduri europene, cât și pe cele de stat. Pe fonduri europene, avem recordul absolut de absorbție după Revoluție: 623 de milioane de euro aduși în România pe fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană. Am spus că ne-am pus o țintă record de 8 miliarde de lei și o vom respecta până la sfârșitul anului, asta înseamnă autostrăzi, căi ferate etc. Pe partea de fonduri de stat avem execuție 93%”, a declarat ministrul.
Cîţu anunţă proiecte cu ZERO execuţie la Transporturi
„Sunt 38 de miliarde cerute de ministere la rectificare. Sunt solicitari exagerate pe toate ministerele. Noi vrem să reducem deficitul, nu să îl creștem. Dar vom aloca acolo unde sunt sigur că vor fi cheltuiți banii. Rectificarea pornește de la execuție, iar execuția cam pe toate ministerele este sub ce trebuia să fie la jumătatea anului. Sunt proiecte de investiții. Sunt și la Transporturi câteva proiecte. Mă interesează să nu ne batem joc de banii românilor. Execuția proastă este ca și cum ne-am bate joc de banii românilor”, a declarat premierul, care este şi ministru interimar de finanţe, conform Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii