Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, merge marți la Washinghton
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov pregăteşte o vizită marţi, 10 decembrie, la Washington, a anunţat vineri purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei de la Moscova, Maria Zaharova, pentru AFP.
Deplasarea va fi prima după controversata întrevedere a lui Lavrov cu preşedintele american Donald Tump în 2017.
'Vizita este în curs de pregătire', a declarat Maria Zaharova, confirmând data de 10 decembrie pentru această vizită, fără a-i preciza însă agenda. Ultima deplasare a lui Serghei Lavrov la Washington a avut loc în 2017, când pe 10 mai a fost primit de preşedintele Donald Trump în Biroul Oval de la Casa Albă.
Trump a fost acuzat atunci că a dezvăluit informaţii confidenţiale cu privire la Siria. Fotografii difuzate de agenţia TASS l-au arătat pe Trump zâmbindu-le larg diplomaţilor ruşi în cursul întâlnirii, la care a fost prezent şi ambasadorul rus Serghei Kisliak.
Opozanţii preşedintelui american s-au declarat revoltaţi de această întâlnire, care a avut loc în timp ce Trump era suspectat de complot cu Rusia în campania electorală pentru a învinge pe contracandidata democrată Hillay Clinton. O amplă anchetă finalizată în 2019 l-a exonerat în cele din urmă pe Trump, dar a descris presiunile exercitate de preşedinte asupra anchetatorilor, relatează AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News