Ministrul de externe francez este în carantină, deși a avut un test negativ
Jean-Yves Le Drian, ministrul de externe francez, este în carantină, după ce a luat contact direct cu o persoană diagnosticată cu COVID-19. Acesta și-a anulat mai multe întâlniri, deși avea un test negativ.
Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, este contact direct al unei persoane diagnosticate cu COVID-19 şi a fost nevoit să-şi anuleze următoarele întâlniri faţă în faţă, în pofida unui prim test negativ PCR joi seară, au anunţat colaboratorii săi, scrie AFP.
"Este contact direct în familie şi intră în carantină până la următorul test miercuri (17 martie)", a potrivit sursei care a precizat că primul test, efectuat joi seara, a fost negativ, informează Agerpres.
Şeful diplomaţiei franceze şi-a anulat printre altele un interviu pe care urma să-l acorde vineri la postul naţional de radio France Info, precum şi o întrevedere, joi seară, cu noul emisar al ONU pentru Libia, Jan Kubis.
Va continua activitatea online
"El îşi continuă toată activitatea online", a subliniat sursa. Dacă şi testul următor va fi negativ, ministrul îşi va putea relua activităţile în prezenţă miercuri după-amiază.
Jean-Yves Le Drian s-a întâlnit joi cu trei omologi ai săi, germanul Heiko Maas, egipteanul Sameh Shoukry şi iordanianul Ayman Safadi, pentru a face bilanţul procesului de pace din Orientul Mijlociu.
De asemenea, el l-a primit miercuri pe emisarul american pentru schimbări climatice, John Kerry.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News