Data publicării:

Daea: Să aveţi grijă de oi şi să aveţi încredere în Guvern

Autor: Irina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a spus duminică ciobanilor strânşi la un festival în comuna Jina, judeţul Sibiu, că a învăţat de la bunicul său despre valoarea lânii. 

”Bunicul meu îmi spunea următorul lucru: copile, lâna e gaj pentru bancă. Şi era asigurat un împrumut. Laptele de la oi se adună greu, din vârful muntelui. Carnea oii şi brânza acesteia o mănâncă toţi. Şi bine fac, pentru că este bună şi valoroasă”, le-a explicat ministrul Daea ciobanilor din Sibiu, Alba, Vâlcea şi Argeş, prezenţi la festivalul ”Sus pe muntele din Jina”.

Discursul ministrului a fost întrerupt de o pană de curent, însă acesta a continuat şi le-a explicat participanţilor la manifestare că ”între om şi natură există o legătură strânsă în mod deosebit prin crescătorii de ovine”.

”Să aveţi grijă de oi şi să aveţi încredere în Guvern”, a adăugat Daea, invitându-i pe oieri să se adreseze autorităţilor pentru a cere bani pentru lână.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel