Ministrul Curaj, despre doctorate și jocurile politice
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a afirmat că, în prezent, legislaţia în domeniul doctoratelor este incoerentă şi haotică, nu a existat suficientă voinţă politică pentru a da mediului universitar un cadru robust şi autonomia necesară iar jocurile politice au făcut mult rău învăţământului românesc.
Declaraţia a fost făcută duminică într-o conferinţă de presă, în care ministrul vorbeşte despre lansarea în dezbatere publică a proiectului de hotărâre de guvern privind Codul studiilor universitare de doctorat.
'Nu eram aici dacă acest lucru era clar, şi nu a fost. (...) Avem până în acest moment un cadru legislativ incoerent, haotic, care a generat situaţia în care ne aflăm. Nu a existat suficientă voinţă politică pentru a da învăţământului un cadru robust şi autonomia necesară. Am avut jocuri politice care au făcut mult rău învăţământului românesc. Rezultatele le vedem astăzi şi ne mirăm de ele', a susţinut ministrul. El a adăugat că era foarte simplu să-şi asume, la rândul său, un joc politic. 'Dar nu o facem. Am decis să creăm cadrul potrivit. (...) Sunt convins că efectele vor rezista în timp. Consider că este în obligaţia Ministerului Educaţiei să creeze un cadru normativ corect şi predictibil, iar acest cadru nu l-am avut până acum, am avut un dublu standard în legătură cu ce facem cu doctorii sau doctoranzii oameni politici', a argumentat Adrian Curaj.
[citeste si]
Noile modificări în domeniul doctoratelor vor permite, spune Curaj, recredibilizarea, unde este cazul, a instituţiilor de învăţământ, întărirea credibilităţii academice şi consolidarea prestigiului universităţilor din România.
'Modificările vin la pachet cu transparentizarea informaţiilor cu privire la doctorate, autoevaluarea şcolilor doctorale şi evaluarea internaţională a şcolilor doctorale', a explicat ministrul. El a reiterat că acordarea şi retragerea titlurilor de doctorat se vor afla, de acum înainte, în atribuţia instituţiilor organizatoare, respectiv universităţi şi Academia Română. Noul Consiliu pentru atestarea diplomelor va fi, potrivit proiectului, instanţă de apel. Astfel, consiliul verifică procedura şi se asigură de calitatea procedurii de acordare a titlului, poate solicita reanalizarea deciziei, iar instituţia organizatoare de studii universitare de doctorat analizează şi ia decizia. Pentru toate situaţiile, nepunerea în aplicare a deciziilor CNATDCU de către instituţia organizatoare de doctorat atrage suspendarea şcolii doctorale, a arătat Adrian Curaj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News