Data publicării:
Ministrul Burduja a depus plângere la DIICOT după ce i s-a folosit imaginea și vocea într-un clip deepfake
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a depus plângere la DIICOT în contextul unei campanii de deepfake pe rețelele de socializare.
Un clip distribuit pe rețelele de socializare folosește imaginea și vocea ministrului pentru a promova o așa-zisă platformă de investiții.
'Recent, în spaţiul public au apărut două materiale de dezinformare implicând utilizarea ilegală şi manipulată a imaginii şi declaraţiilor ministrului Energiei, Sebastian-Ioan Burduja. Unul dintre acestea este un videoclip de tip deepfake, iar celălalt un articol de tip fake news, ambele susţinând în mod fals promovarea de către ministrul Energiei a unei platforme investiţionale create de două companii, cu promisiunea unor câştiguri financiare pentru cetăţeni. Aceste materiale nu numai că utilizează ilegal vocea şi imaginea ministrului Energiei, dar încorporează şi linkuri cu parametri de urmărire UTM (Urchin Tracking Module), care prezintă potenţiale ameninţări cibernetice', conform unui comunicat.
Conform sursei citate, în faţa acestei situaţii grave, ministrul Sebastian Burduja a sesizat DIICOT, cerând luarea măsurilor legale necesare, inclusiv eliminarea conţinutului fals de pe platformele de socializare şi de pe internet, cu scopul de a opri răspândirea acestuia, dar şi de a preveni continuarea săvârşirii infracţiunilor.
'Am depus astăzi încă o plângere penală împotriva utilizării tehnologiei deepfake pentru înşelarea cetăţenilor în accesarea unei platforme investiţionale. Este o problemă reală, care cel mai probabil se va agrava cu cât aceste tehnologii vor evolua. Informaţiile false şi utilizarea tehnologiilor de tip deepfake reprezintă o ameninţare reală nu doar la adresa românilor, ci, de multe ori, şi a securităţii naţionale. Astfel de acţiuni subminează încrederea în instituţiile statului şi pot avea efecte devastatoare asupra pieţelor financiare şi a economiei naţionale, mai ales când vorbim despre sectorul energetic. Românii ar trebui să fie precauţi în accesarea platformelor care promit profituri uriaşe peste noapte. În plus, cetăţenii ar trebui să consulte ghidul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică prin care pot învăţa cum să evite astfel de înşelătorii', a declarat Sebastian Burduja.
Infracţiunile despre care DIICOT a fost sesizat includ înşelăciune, fraudă informatică, fals informatic şi comunicare de informaţii false, 'fapte care aduc atingere nu doar reputaţiei ministrului Energiei, ci şi încrederii cetăţenilor în instituţiile statului şi pot avea implicaţii serioase asupra securităţii naţionale'.
'Reiterăm angajamentul ferm al ministrului Energiei pentru promovarea legislaţiei care să atribuie unor autorităţi responsabile competenţa de a interveni rapid şi eficient pentru eliminarea conţinutului de tip deepfake şi fake news de pe internet, cu respectarea deplină a tuturor garanţiilor constituţionale privind libertatea de exprimare şi dreptul de a contesta măsurile în instanţă', se mai arată în comunicat.
Citește și - Ghid pentru depistarea unui clip deepfake. La ce să fim atenți
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News