Data publicării:
Ministrul Apărării, veşti de ultimă oră despre starea militarilor răniţi în Afganistan
Într-o postare pe pagina sa de socializare, Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc spune că starea răniţilor din Afganistan este din ce în ce mai bună.
Plecând de la numeroasele mesaje primite de azi dimineață, vă mărturisesc că respir mai ușurat pe măsură ce primim vești din ce în ce mai bune despre starea celor patru militari ai noștri răniți în dimineața aceasta într-un nou act laș, murdar. Sunt pe mâini bune acolo, în spitalul din Baza Kandahar, unde beneficiază de atenția și îngrijirea unei echipe medicale competente. Ținem legătura în permanență cu familiile lor iar pe dumneavoastră vom continua să vă informăm de fiecare dată când vom avea informații noi. Vă mulțumesc pentru mesajele de încurajare și îmbărbătare pentru cei patru militari. Au fost trimise acolo, la Kandahar și cu siguranță au fost apreciate. se arată în postarea Ministrului Apărării.
Ministrul a reacţionat şi la acuzele celor care îi numesc mercenari" pe militarii din teatrele de operaţiuni internaţionale.
În primul rând, ce fac ai noștri acolo nu e numai să susțină stabilizarea țării și a regiunii din care face parte, ci și să contribuie de o manieră esențială la îndiguirea și contracararea amenințării teroriste, apărându-ne de fapt (și) pe noi.
În al doilea rând - și o spun ca unul care a discutat mult cu oamenii noștri înainte de plecarea în teatrul de operații și după repatriere (pentru mulți, înainte de noi alte tururi în Afganistan) -, sunt nemeritate și nedrepte aprecierile că se merge acolo îndeosebi pentru bani. Astfel de păreri prezumă că din motivația militarului care pleacă în misiuni de risc, în Afganistan ori în alte teatre, nu ar mai face parte nici onoarea, nici vocația ultimă de a apăra țara și oamenii săi. a continuat Mihnea Motoc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News