Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a dispus sesizarea Parchetului Militar, după ce o dronă militară subacvatică deţinută de Armata Română a fost pierdută, au declarat, luni, pentru Agerpres, reprezentanţi ai MApN.
Potrivit acestora, platforma a fost pierdută în luna iunie a anului trecut, în timpul unor activităţi derulate în Marea Neagră.
'În cursul unor activităţi de cercetare ştiinţifică efectuate în luna iunie a anului trecut în Marea Neagră, platforma a fost pierdută, iar activităţile de căutare pe mare, desfăşurate împreună cu specialişti ai Forţelor Navale, nu au avut succes. În consecinţă, ministrul Mihai Fifor a dispus sesizarea Parchetului Militar Bucureşti', susţin oficialii din Apărare. Conform acestora, submersibilul SECRIS a fost construit pe o platformă subacvatică furnizată de firma Ocean Server şi se afla în administrarea Centrului de Cercetări Ştiinţifice pentru Forţele Navale (CCSFN).
[citeste si]
Totodată, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a dispus conducerii Statului Major al Forţelor Navale analiza şi formularea unei concepţii prin care să preia CCSFN în subordine, ca departament de cercetare ştiinţifică al Academiei Navale 'Mircea cel Bătrân', 'în vederea eficientizării activităţii de cercetare ştiinţifică în cadrul Armatei şi de adaptare a proiectelor la nevoile specifice categoriilor de forţe'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva