Ministrul Agriculturii nu crede că fermierii români ”vopsesc puii”: Să fie foarte clar!
Data publicării:
Autor: Cristian Cîșleanu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Află ce spune ministrul Agriculturii, Florin Barbu, despre ”puii vopsiți”.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a spus că nu crede că fermierii români "vopsesc" puii și a menționat că România exportă carne de pui inclusiv în Franţa.

Florin Barbu a fost întrebat în timp ce vizitează mai multe ferme în județul Arad ce părere are despre discuţia legată de vopsirea puilor.

„Eu nu cred acest lucru, că fermierii fac aşa ceva, în primul rând. În al doilea rând, ANSVSA, care nu este în subordinea Ministerului Agriculturii, face verificări şi bineînţeles că se va ieşi cu un raport pe acest lucru. Nu pot să-mi dau cu părerea, eu nu cred că fermierii români vopsesc puii, să fie foarte clar”, a răspuns Florin Barbu.

Crescuți cu porumb

El a menționat că puii din magazine sunt crescuţi în general cu porumb, iar România are piaţă de desfacere inclusiv în Franţa.

„Ca să înţelegem, puii pe care îi vedem în magazinele de retail sunt cei cu 80 - 90% crescuţi cu porumb. (...) Am deschis piaţă inclusiv cu omologul meu francez ministru, piaţa din Franţa ia pui din România. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui un grad de autosuficienţă de 160%, România produce aproape 400 de milioane de pui”, a mai spus ministrul, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel