Ministrul Agriculturii: „Fermierii primesc 100 de euro, suma promisă”. Cum vor fi distribuite fondurile printre fermieri
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a transmis un mesaj pe platformele de socializare prin care anunță fermierii că primesc suma promisă în urma negocierilor din urmă cu câteva luni, după ce au avut loc protestele masive ale fermierilor.
„Ne-am onorat angajamentele luate în fața fermierilor.
Am obținut suplimentarea sumelor necesare pentru achitarea ajutorului de 100 de euro/ha, pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol.
Bugetul total este acum de 1,86 miliarde de lei, astfel încât toți beneficiarii eligibili vor primi ajutorul de 100 de euro.
Fondurile vor fi distribuite astfel:
Peste 1,53 miliarde de lei pentru fermierii din sectorul vegetal;
Peste 141 de milioane de lei pentru crescătorii de porci;
Peste 181 de milioane de lei pentru crescătorii de păsări.
Așa cum Guvernul a promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc și pasăre.
Actul normativ care permite efectuarea plăților este pregătit și va fi adoptat în următoarea ședință de guvern.
Imediat, centrele județene ale Agenției de Plăți pentru Intervenție în Agricultură vor efectua plățile către toți beneficiarii eligibili.
Ne ținem de cuvânt și ne respectăm toate angajamentele luate în urma discuțiilor cu reprezentanții fermierilor!
Le mulțumesc fermierilor pentru încredere!
Acest Guvern respectă munca fermierilor noștri și susține afacerile românești care produc hrană sănătoasă”, a fost mesajul transmis de ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News