Data publicării:
Ministrul PPDD în Guvernul Ponta: Cine este, ce minister va ocupa
Premierul Victor Ponta a anunțat astăzi că este posibil ca PPDD să fie cooptat la guvernare, iar informații neconfirmate deocamdată spun că Simona Man își va găsi loc în Executivul României.
Simona Man ar urma să ocupe funcția de ministru pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, potrivit surselor Realitatea Tv.
Președintele PPDD ar urma să-l înlocuiască pe Dragoș-Aureliu Marian-Stanoevici, actorul care deține în prezent funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni.
Simona Man a afirmat, miercuri, că acordul de colaborare cu PSD va fi finalizat săptămâna viitoare, 'în varianta în care nu vor exista şi alte oferte'.
"Au fost nişte discuţii de principiu. Să nu uitaţi că Dan Diaconescu a făcut un apel către toate partidele politice din România pentru acea alianţă împotriva regimului Băsescu. Singurul partid politic care a răspuns acestui apel a fost PSD. Discuţiile vor continua şi vom găsi formula ideală de colaborare. Luăm în calcul orice modalitate de colaborare. (...) Secretariatul general (n.r. - al PP-DD) împreună cu preşedintele executiv de la PSD vor lucra pe acest material săptămâna viitoare şi probabil vom avea acest material săptămâna viitoare, în varianta în care nu vor exista şi alte oferte", a declarat Man, după întâlnirea cu Victor Ponta de la Palatul Parlamentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News