Data actualizării:
Data publicării:

Ministru condamnat. Corlățean: ”Poliție politică!” Vlad Nistor: ”Caz revoltător”

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Corlățean
Corlățean

Ministrul Titus Corlățean a făcut o dezvăluire controversată despre justiția din România.

Ministrul Titus Corlățean a făcut referire la Cristian David.

”Cristian David era ministru delegat pentru Românii de pretitundeni pe vremea când eram ministru de Externe. Eram amândoi la mine în birou. Discutam despre anumite proiecte. La un moment dat, mi-a cerut permisiunea să dea un telefon. L-a sunat pe Călin Popescu Tăriceanu. Era în perioada de rupere a USL. L-a sunat, iar Călin Popescu Tăriceanu i-a zis că va face conferință de presă și că va anunța că va rămâne în coaliția de guvernare. Apoi David i-a zis: scuză-mă, trebuie să merg la partid. Nu a apucat să plece pentru că a început conferința de presă. Ne-am uitat amândoi la televizor. Am văzut ce a declarat domnul Tăriceanu.

Apoi a plecat domnul David de la mine din birou. Ulterior, în acea după-amiază sau a doua zi dimineață, a apărut breaking news că David este acuzat penal. Așa dintr-o dată... când cineva a încercat să mențină majoritatea guvernamentală, unul dintre pionii și apropiat al lui Tăriceanu, adică domnul David, a fost luat cu fulgi cu tot. Poliție politică pe față! Nu pot să cred în coincidențe temporale. Așa a funcționat sistemul. Nu cred că trebuie decapat, dar trebuie tăiat, de la rădicină, cu instrumentul legii”, a spus Titus Corlățean la Antena 3, în emisiunea Alessandrei Stoicescu.

Istoricul liberal Vlad Nistor a zis: ”Cazul pe care l-ați relatat este, cu adevărat, revoltător. Nicio ființă întreagă la cap nu poate să nu se revolte când vede că așa ceva se poate întâmpla într-o țară europeană”.

Denunțătorul lui Cristian David și-a retras delațiunea

Roger Nițescu, fost șef de cabinet al lui Cristian David pe vremea când acesta era ministru de Interne, și-a retras în apel denunțul formulat în dosarul în care David a fost condamnat pe fond la cinci ani de închisoare cu executare. 

Dosarul lui Cristian David, în care fostul ministru de interne a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi luat mită 500.000 de euro de la Adrian Mladin prin intermediul fostului său șef de cabinet, Roger Nițescu, se află pe rolul Completului numărul 3 de 5 judecători al Instanței supreme, cu următorul termen pe 25 februarie.

La ultimul termen de judecată, pe 28 ianuarie, la dosar au fost depuse motivele de apel ale inculpaților, printre care și cele ale lui Roger Nițescu. Acesta a arătat că nu își mai susține denunțul împotriva lui Cristian David.

VEZI ȘI: Ciutacu, întrebare pentru politicieni. "Numai în România poate deveni breaking news"

 

Astrolog DCNews: Astrograma României arată că avem protecție. Care este explicația

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel