• Ministerul Transporturilor, la PNL, după rotativă, asigură Nicolae Ciucă. Bogdan Chirieac, lui Sorin Grindeanu: Ne cerem scuze că v-am deranjat
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat ultimele declarații ale premierului Nicolae Ciucă care a spus că Ministerul Transporturilor va fi al PNL după rotativa din luna mai.
Premierul Nicolae Ciucă l-a desființat pe ministrul Sorin Grindeanu într-o ședință a Partidului Național Liberal. Acolo, premierul a spus că este de dorit ca ministerul Transporturilor să fie preluat de către un membru PNL pentru a da un impuls realizării de infrastructură din România. Astfel, în timp ce în rândul social-democraților se dorește ca Ministerul Transporturilor să rămână la PSD chiar și după rotativă, Nicolae Ciucă și-a asigurat colegii de partid că acest portofoliu va ajunge la PNL.
"România trebuie să devină un mare șantier, nu o șezătoare de politicieni care se uită la sondajele de opinie", a zis Nicolae Ciucă, potrivit unor surse DC NEWS.
Potrivit protocolului semnat de cele două partide, în luna mai, când se vor schimba premierii, Ministerul Transporturilor va trece de la PSD la PNL, însă reprezentanții din cele două partide au tot spus în spațiul public că încă mai este loc de negocieri.
Bogdan Chirieac: Este imperios necesar schimbarea conducerii Ministerului Transporturilor
Analistul politic Bogdan Chirieac a spus, despre acest subiect: "Eu cred că premierul are mare dreptate. La Ministerul Transporturilor este, într-adevăr, un dezastru. De aia PNL-ul a crescut două puncte în sondaje deoarece premierul are un comportament așa cum trebuie. Un om liniștit, un om echilibrat, neimplicat în niciun scandal după un an și jumătate de guvernare, iar la Ministerul Transporturilor ar fi o greșeală să rămână în continuare actualul ministru, dincolo de culoarea politică. Poate rămâne ministerul la PSD, dar cu o altă persoană.
Deci, ce spune premierul este adevărat și este constatat de noi, de presă, de un an și jumătate. La CNAIR, la domnul Pistol acolo... Cât poți tolera așa ceva? Lasă ce e pe infrastructura feroviară, că e nenorocire. Deci una este să dai din gură și alta este să faci. Eu sper ca premierul Ciucă să îl convingă și pe prietenul său, președintele PSD Marcel Ciolacu în legătură cu acest aspect. Este imperios necesar schimbarea conducerii Ministerului Transporturilor", a declarat Bogdan Chirieac la Realitatea Plus.
Grindeanu și Canalul Bâstroe. Chirieac: Ne cerem scuze că v-am deranjat
Atunci când vine vorba despre canalul Bâstroe, Sorin Grindeanu spune că el nu se dă cu barca pe canal și că așteaptă să aibă o întâlnire între autoritățile române și cele ucrainene. El a mai spus că atunci când a spus că Ucraina a adâncit Canalul Bâstroe s-a bazat pe rapoartele întocmite de Ministerul de Interne. Bogdan Chirieac a comentat și acest subiect.
"Se dă la PSD și văd că i-a mers până acum. E singurul loc unde se dă cu barca domnul Grindeanu. Este o declarație care ar fi putut să lipsească. Adică dânșii ne-au sesizat că se întâmplă ceva necurat. Ne dăm cu barca pe Bâstroe? Nu, ne-am manifestat cinstit îngrijorarea. Domnul Grindeanu trebuia să facă această declarație, că el nu se dă cu barca, adică vezi Doamne pe mine nu mă interesează? Ce să spunem? Ne cerem scuze că v-am deranjat din palatul de fildeș unde locuiești matale", a spus Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News