Ministerul Sănătății vrea să oblige medicii de familie să facă de gardă
Medicii de familie vor fi obligaţi să acorde consultaţii în centrele de permanenţă, în afara programului de lucru din cabinetul individual, dar şi zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Prin modificarile propuse în proiectul de act normativ se urmăreşte participarea obligatorie a medicilor de familie la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, în afara programului de lucru al cabinetelor medicale individuale.
Plătiți ca și cum ar face gardă într-un spital ca medic specialist
Dacă proiectul de act normativ va fi aprobat, medicii de familie vor fi obligaţi să acorde consultaţii în centrele de permanenţă, zilnic, între orele 15.00 şi 8.00 în intervalul luni-vineri şi nonstop în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvern. Pentru serviciile acordate în cadrul centrelor de permanenţă, medicii de familie vor fi retribuiţi suplimentar, la nivelul unui salariu al medicului specialist în regim de gardă.
Proiectul de act normativ prevede şi sancţiuni pentru situaţiile în care medicii de familie nu încheie contract distinct cu casele de asigurări de sănătate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Astfel, în cazul în care medicii de familie nu respectă aceste obligaţii, casele de asigurări de sănătate cu care sunt în relaţie contractuală vor diminua lunar, cu 10 la sută, valoarea minim garantată a punctului per capita, respectiv venitul lunar al medicilor nou-veniţi într-o localitate.
Asistenţii medicali necesari pentru activitatea centrelor de permanenţă pot fi asiguraţi de medicii de familie asociaţi. Asistenţii medicali vor fi plătiţi pentru orele suplimentare prestate în centrul de permanenţă de către medicul de familie.
În situaţia în care un medic de familie nu poate lucra, după programul de la cabinet, în centrul de permanenţă, acesta este obligat să găsească un înlocuitor şi să anunţe în scris schimbarea la direcţia de sănătate publică.
În situaţia în care nu există spaţiu disponibil pentru organizarea unui centru de permanenţă independent, rezolvarea situaţiilor de urgenţă în afară programului de activitate poate fi asigurată, prin rotaţie, de către medicii de familie asociaţi în acest scop, la sediul fiecărui cabinet medical.Medicii de familie trebuie să afişeze la cabinetele proprii toate informaţiile legate de centrul de permanenţă în care lucrează.
Camera de gardă și ambulanța se mută în cabinetul medicului de familie
Ministerul Sănătăţii justifică măsura prin creşterea accesului pacienţilor la servicii de asistenţă medicală primară indiferent de oră şi de zonă, reducerea numărului de solicitări la serviciile publice de ambulanţă, creşterea capacităţii de intervenţie a acestor servicii prin deplasările ambulanţelor la cazurile care sunt urgenţe reale, evitarea aglomerării structurilor de primiri urgenţe ale spitalelor, precum şi reducerea numărului de cazuri cu evoluţie nefavorabilă şi a deceselor a căror producere este favorizată prin neasigurarea în timp util a asistenţei medicale.
La nivel naţional funcţionează 83 de centre fixe de permanenţă, pentru care sunt încheiate contracte cu casele de asigurări de sănătate, precum şi un centru mobil de permanenţă în judeţul Botoşani. În Bucureşti şi în judeţele Alba, Arad, Bacău, Bistriţa, Buzău, Călăraşi, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vrancea şi Ilfov nu există niciun centru de permanenţă în contract cu casele de asigurări de sănătate, a precizat Ministerul Sănătăţii.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News