Data publicării:

Ministerul Justiţiei sesizează procurorul general pentru cercetări în cazul demisiei lui Marius Iacob

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministerul Justiţiei (MJ) precizează luni că a sesizat procurorul general interimar pentru efectuarea de cercetări în cazul cererii de demisie a procurorului-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Iacob.

Potrivit MJ, sesizarea a venit ca urmare a controlului făcut în baza Ordinului Ministrului Justiţiei 3/63452/443/P/2019 din 22 iulie.

Sursa citată reaminteşte că ancheta internă la Ministerul Justiţiei a fost dispusă în regim de urgenţă, exact în ziua în care ministrul Justiţiei a luat la cunoştinţă, urmare a solicitării formulate de redacţia unei publicaţii online, conform căreia cererea de demisie a lui Marius Iacob, semnată încă din 19 martie, nu a fost trimisă Administraţiei Prezidenţiale în vederea emiterii decretului prezidenţial de încetare a mandatului funcţiei de procuror-şef adjunct, potrivit legii.

Ministerul Justiţiei mai precizează că în data de 24 aprilie, data preluării de către Ana Birchall a mandatului de interimar la Ministerul Justiţiei, această lucrare referitoare la demisia lui Marius Iacob figura în evidenţele ministerului ca fiind rezolvată.

"Alături de sesizarea procurorului general interimar, ministrul Justiţiei a dispus revocarea din funcţie a directorului Direcţiei Resurse Umane, sesizarea comisiilor de disciplină, precum şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii Ministerului Justiţiei", precizează MJ în informarea de presă.

Pe 23 iulie, Ana Birchall anunţa că a dispus verificări în cazul demisiei procurorului Marius Iacob din funcţia de adjunct al DNA, precizând că a trimis către preşedintele României cererea de revocare din funcţie a acestuia.

Procurorul Marius Iacob şi-a depus demisia pe 19 martie.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis pe 18 martie o acţiune a Inspecţiei Judiciare şi a dispus ca Iacob să fie sancţionat cu avertisment pentru săvârşirea unei abateri disciplinare.

Iniţial, în septembrie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a decis că Marius Iacob nu a săvârşit o abatere disciplinară, însă Inspecţia Judiciară a făcut recurs, care a fost admis de Instanţa supremă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel