Ministerul Finanțelor, regulă nouă de la 1 septembrie
Contribuabilii mari sau mijlocii trebuie să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic, până la 1 septembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor.
'Intenţia Ministerului Finanţelor Publice este ca acest proces să se deruleze fără afectarea activităţii operatorilor economici, urmând ca, până la finalizarea implementării noilor aparate de marcat, organele de control abilitate să deruleze o serie de acţiuni de tip preventiv şi de îndrumare', precizează sursa citată. În 24 mai, a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2018 potrivit căreia operatorii economici sunt obligaţi să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic.
Astfel, măsura trebuie implementată de contribuabilii mari sau mijlocii până la 1 septembrie 2018 şi de către contribuabilii mici până la 1 noiembrie 2018. Termenele de 1 septembrie 2018, respectiv 1 noiembrie 2018 sunt termene finale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News