Ministerul Finanțelor împrumută bani de la bănci
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
imprumut
imprumut
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, joi, 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni pe doi ani şi două luni, la un randament mediu de 1,38% pe an. 

Valoarea emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au suprasubscris oferta, transmiţând cereri în sumă totală de 661,8 milioane de lei. 

Vineri va avea loc o sesiune suplimentară, prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit joi. 

MFP a planificat împrumuturi de 3,415 miliarde de lei de la băncile comerciale în ianuarie 2017, din care 3,1 miliarde de lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat şi 315 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. 

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. 

Conform prospectelor de emisiune, MFP va organiza în ianuarie două licitaţii de certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 500 milioane lei fiecare, în 9 şi 19 ianuarie. 

De asemenea, vor fi organizate cinci licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,1 miliarde de lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel