Data publicării:

Ministerul Culturii a achiziționat cinci manuscrise aparţinând lui Emil Cioran şi Mircea Eliade

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Achiziție manuscrise Emil Cioran și Mircea Eliade
Achiziție manuscrise Emil Cioran și Mircea Eliade

Cinci manuscrise aparţinând lui Emil Cioran şi Mircea Eliade, printre care "Aveux et anathemes", au intrat în patrimoniul statului român prin exercitarea dreptului de preempţiune şi negociere şi achiziţionarea lor de către Ministerul Culturii.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, Ministerul Culturii şi-a exercitat dreptul de preempţiune şi negociere pentru cinci bunuri culturale mobile, manuscrise, clasate în patrimoniul cultural naţional - categoria juridică "Tezaur", scoase la vânzare prin Casa de Licitaţii Historic.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a semnat vineri contractul de achiziţie a manuscriselor ce aparţin autorilor Emil Cioran şi Mircea Eliade:

* manuscrisul original - 154 pagini - intitulat "Aveux et anathemes", autor Emil Cioran, datare 1986, exemplar unic;

* manuscrisul original - 25 file - intitulat "Note pentru 1935 - 1936", Mircea Eliade, datare 1935 - 1936, exemplar unic ce cuprinde schiţele autorului în creion pentru cursul "Problema răului în filosofia indiană";

* manuscrisul original al unui curs de istorie a filosofiei medievale - 15 file redactate recto - intitulat "Despre filosofia medievală", autor Mircea Eliade, datare circa 1925, exemplar unic;

* manuscrisul original - 20 file - intitulat "Schiţe şi note asupra filosofiei yoga", autor Mircea Eliade, datare circa 1930, exemplar unic;

* manuscrisul original - 10 pagini redactate cu cerneală neagră - intitulat "Povestea unui om nenorocit", autor Mircea Eliade, exemplar unic, scriere din tinereţea autorului - lucrare publicată în "Cum am găsit piatra filosofală".

Comisia constituită la nivelul Ministerului Culturii a analizat ofertele de vânzare, precum şi documentaţiile aferente şi a constatat că documentaţia este completă în toate cele cinci cazuri, experţii stabilind că bunurile culturale mobile menţionate au certă valoare ştiinţifică, propunând achiziţionarea acestora, prin exercitarea dreptului de preempţiune al statului român prin Ministerul Culturii.

"Scriitorul şi istoricul religiilor Mircea Eliade a lăsat în urmă o moştenire culturală impresionantă, care cuprinde şi o colecţie de manuscrise, încă o amprentă incontestabilă a geniului său. În manuscrisele pe care statul român avea datoria morală de a le păstra în patrimoniul său se poate vedea profunzimea cunoaşterii altor civilizaţii ale căror taine erau atât de frumos prinse în cuvinte de Universalul Eliade, dar şi fineţea filosofului şi eseistului Emil Cioran. Nu traversăm un moment economic deloc mulţumitor, însă cu puţin efort şi negocieri pe măsură am reuşit să păstrăm acasă averea culturală a unor români care au schimbat lumea", afirmă ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, citat în comunicat.

Cele cinci manuscrise vor fi date, după cumpărare, în custodia Bibliotecii Naţionale a României.

Achiziţia celor cinci bunuri culturale mobile este prima realizată după 2008. Mai mult, conform Ministerului Culturii, prima exercitare a dreptului de preempţiune pentru un monument istoric, în ultimii 10 ani, s-a realizat tot sub semnătura lui Romaşcanu, în 2017. Drept urmare, Vila Florica a trecut în administrarea Ministerului Culturii care a înfiinţat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş, Muzeul Naţional Brătianu, reaminteşte Ministerul Culturii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel