Data publicării:

Ministerul Apărării Naţionale, anunț despre procesul de recrutare pentru rezerviştii voluntari

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministerul Apărării Naţionale a prelungit, până la data de 27.09.2019, campania de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României pentru posturile de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri.

Acestea sunt disponibile în unităţi militare din judeţele Bacău, Bihor, Brăila, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Ilfov, Tulcea şi din municipiul Bucureşti.

Procesul de recrutare şi selecţie se desfăşoară în baza Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 270/2015.

Pentru înscriere, cetăţenii se pot prezenta, atât la sediul centrului militar zonal/judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, cât şi la oricare alt centru militar zonal/judeţean sau de sector, în situaţia în care locul de muncă sau reşedinţa temporară diferă de localitatea de domiciliu.

La înscriere, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României vor completa o cerere de înscriere.

Totodată, vor avea asupra lor următoarele documente, astfel:

 

a) actul de identitate, în original şi în copie;

b) certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;

c) acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;

d) permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;

e) livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

La prezentarea la centrul militar, persoanele vor fi informate cu privire la etapele pe care le presupune procesul de recrutare şi selecţie, respectiv unitatea militară în care urmează să susţină probele de selecţie, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală şi unitatea militară/centrul de instruire în care se va executa programul de instruire iniţială, în cazul candidaţilor proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară.

De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către arme/servicii şi specialităţi militare pentru care aceştia prezintă abilităţi şi aptitudini.

Pentru alte detalii suplimentare, recomandăm prezentarea la sediul centrelor militare zonale/judeţene sau de sector. Adresele poştale şi datele de contact ale acestora sunt disponibile
pe pagina de internet la adresa http://recrutare.mapn.ro/index.php?pagina=Contact sau http://www.mapn.ro/contact/index.php.

* * *

Potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 270/2015, pe perioada programului de instruire iniţială, rezerviştii voluntari beneficiază lunar de o sumă egală cu solda de funcţie corespunzătoare unui soldat profesionist în activitate, la care se adaugă solda gradului minim al fiecărui corp de personal militar pentru care se instruieşte.

Prima de fidelitate prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 270/2015, se acordă la semnarea fiecărui contract cu o durată minimă de 3 ani şi este egală cu suma reprezentând solda de funcţie pe care sunt încadraţi (conform contractului încheiat) şi solda gradului deţinut.

În vederea creșterii atractivității serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, Ministerul Apărării Naționale a elaborat o serie de propuneri pentru modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 și Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.25/2017, propuneri care se află, la acest moment, în procedură de avizare interinstituțională.

Una dintre aceste propuneri se referă la creşterea nivelului de remunerare la semnarea contractului şi pe durata acestuia, astfel încât prima de fidelitate să se raporteze la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi să cuprindă, în plus faţă de prevederile actuale, gradaţiile şi solda de comandă, acolo unde este cazul, iar cuantumul remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, cuatumul sumei primite lunar să fie mărit de la 10%, cât este în prezent, la 30% din solda de funcţie, la care să fie adăugată solda gradului deţinut.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel