
Șapte mineri din cadrul Compleului Energetic Oltenia protestează de astăzi în București, relatează Antena 3. Minerii intră în greva foamei până când cineva îi va asculta iar revendicările sunt îndeplinite.
Oamenii sunt nemulțumiți de lipsa de reacție din partea guvernanților față de reducerea vârstei de pensionare de la 65 la 55 de ani.
”Am venit într-un număr mai mic pentru a atrage atenția Guvernului că avem un proiect de lege PLX 75/2021 prin care se cere reducerea vârstei de pensionare. Compania noastră, Complexul Energetic Oltenia, se află într-un proces de restructurare. Sunt niște directive europene prin care se pot obține fonduri pentru reducerea vârstei de pensionare. Noi dorim trecerea în grupă specială de la vârsta standard, dar numai a angajaților care lucrează în producție. La noi situația este foarte grea, nu există investiții, etc. (...) Am venit pentru că acest proiect al nostru se tergiversează pentru că doi parlamentari de Gorj nu doresc reducerea vârstei de pensionare. Vor ca noi să rămânem forță de muncă ieftină pentru firmele lor. Sunt oameni care au boli de inimă, au stenturi pe la inimă, la vârsta de 55 de ani. Parlamentarii spun că impactul financiar este foarte mare, dar este o directivă europeană care spune că unitățile miniere care se află într-un program de restructurare pot beneficia imediat de un ajutor de stat pentru reducerea vârstei de pensionare și alte facilități. În Polonia, minerii când sunt restructurați li se dă 26.000 de euro, li se acordă alte facilități să găsească alt loc de muncă. La noi pur și simplu ne aruncă în stradă. Vor veni mai mulți mineri aici în greva foamei dacă nu se vor lua măsuri”, a declarat Nicu Bunoaică, lider sindical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News




Citește articolele cu aceleași etichete:
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Domeniile care scapă de plata CASS, după ce s-a aflat că vor scădea salariile. Anunţul lui Ciolacu
- Horoscop 28 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să fie atentă la bani. Mare grijă cui împrumuți sau de la cine iei!
- Schengen. Gerhard Karner, nou mesaj privind șansele României de aderare
- "Ne-am dus de mânuță la ea". Cine este femeia cu care Oana Zăvoranu ar fi fost înșelată: "A făcut tot posibilul să-l stoarcă de bani"
- Lovitură pentru OMV. Rareş Bogdan: Foarte bine că Marcel Ciolacu nu a acceptat! Ursula von der Leyen fusese informată de „Klaus”, cum îi spune ea
- Românul Adrian Stoica a câştigat America's Got Talent
- Nehammer, ţinta criticilor în Austria. I-a trimis pe copii să mânânce fast-food şi îi critică pe austrieci că nu muncesc mai mult
- Tancurile americane Abrams, folosite de armata ucraineană "când va fi momentul"
- De ce nu este bine să faci duș în fiecare zi. Motivele dezvăluite de un studiu de la Harvard