Data publicării:
Mina Lupeni, prăbușire. Operațiune de salvare, informații de ultimă oră
Zona de galerie din mină în care se intervine pentru salvarea minerilor blocaţi este foarte dificilă, se înaintează cu un ritm de aproximativ un metru pe oră.
Totuși, cei din echipa de salvare au comunicat că, din estimare lor, sunt aproape de a ajunge la un miner, a declarat joi seara, la Lupeni, ministrul Energiei, Toma Petcu.
"M-am deplasat de urgenţă aici pentru a vedea care este situaţia la faţa locului. Vă asigur că voi sta aici până reuşim salvarea tuturor celor trei mineri, până când acţiunea de salvare se încheie. Cel mai important de comunicat în acest moment este faptul că echipele de salvare aud vocile minerilor. Se aud voci acolo, nu putem să-i identificăm. Comunică prin lovituri în metale şi prin strigăte mai puternice. Echipa de salvare, care a fost scoasă la ora 18:00 şi înlocuită cu altă echipă, ne-a comunicat că sunt foarte aproape, din estimarea lor, de a ajunge la un miner.
Noi sperăm ca toate aceste evaluări ale echipelor de salvare să se concretizeze şi, uşor, uşor, să începem să scoatem oamenii din subteran, pentru că este prima noastră prioritate. Locul, intervenţia, zona de galerie din mine în care se intervine este foarte dificilă. Se înaintează cu un ritm de aproximativ un metru pe oră. Pentru acest lucru am decis să intervenim prin cele două capete de surpare, deoarece avem o suprafaţă de 16 metri pe care trebuie să intervenim şi să căutăm să salvăm oamenii. Am hotărât să intervenim cu două echipe din două direcţii", a explicat ministrul Energiei, scrie Agerpres.
De asemenea, acesta a precizat că echipele de intervenţie vor fi schimbate la şase ore şi că, în caz de nevoie, vor fi folosite şi echipe de la alte mine.
Totul este pregătit la suprafață
El a subliniat că şi la suprafaţă au fost luate toate măsurile necesare pentru momentul în care minerii vor fi scoşi din mină.
"Am pregătit mobilizarea generală împreună cu ISU şi cu Direcţia de Sănătate Publică. În momentul în care vor fi scoşi la suprafaţă avem echipe pregătite. Avem salvare de terapie intensivă, autospecială pentru contuzii multiple. Am avut şi un elicopter SMURD care era pregătit şi este pregătit dacă va fi nevoie. Avem toată această pregătire la suprafaţă pentru a prelua răniţii atunci când sunt scoşi. Avem posibilitatea să comunicăm cu colegii noştri care sunt în mină, având un telefon nu mai departe de aproximativ 30 metri de locul de intervenţie şi în permanenţă comunicăm cu ei dacă au nevoie de ceva suplimentar, să-i sprijinim şi să le aducem echipamente noi", a menţionat ministrul Energiei.
Pe de altă parte, se poartă discuţii şi cu familiile celor trei mineri blocaţi în mină, familii care beneficiază de consiliere din partea psihologilor de la companie.
Întrebat dacă există riscuri pentru echipele de intervenţie, Toma Petcu a afirmat că, momentan, nu au fost semnalate vulnerabilităţi.
"Am discutat cu inspectorul şef de la ITM. Un inspector din cadrul ITM este în permanenţă în mină şi supraveghează intervenţia noastră şi ne comunică în permanenţă dacă sunt vulnerabilităţi şi riscuri la intervenţie. În acest moment nu ne-au spus că ar fi vreo vulnerabilitate în intervenţie", a spus ministrul.
Potrivit acestuia, în prezent în subteran acţionează 14 salvatori, în două echipe.
"Dacă locul ne-ar fi permis i-am fi pus la dispoziţie pe toţi pe care îi avem. Dar locul fiind foarte strâmt, din cei 14, cei care lucrează efectiv nu sunt mai mult de 2- 3 muncitori, ceilalţi îi asistă, degajează locul", a precizat Toma Petcu.
Joi după-amiază a avut loc o surpare într-o galerie la Mina Lupeni, din Valea Jiului, iar trei mineri au fost prinşi în subteran.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News