Urmărește emisiunea live
Militanții pro-europeni ai PSD, acțiune în fața Consiliului UE pentru aderarea României la spațiul Schengen
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Liliana Zamarcaru
WhatsApp
Ngrescu
Ngrescu
Zeci de reprezentanți ai PES activists România, veniți din toată țara şi din diaspora, s-au mobilizat astăzi, în fața sediului Consiliului UE, pentru a transmite mesajele lor de susținere pentru aderarea României la spațiul Schengen, în contextul în care, chiar în respectiva instituție se va adopta decizia privind aderarea țării noastre, în cursul zilei de mâine.

Acțiunea organizată de militanții pro-europeni ai Partidului Social Democrat a avut ca menire să arate, încă o dată, susținerea românilor pentru acest obiectiv important pentru România, mai ales că astăzi, subiectul a fost discutat de către ambasadorii statelor membre în ședința pregătitoare a Consiliului Justiție și Afaceri Interne ce va avea loc mâine.

„Partidul Social Democrat şi militanții PES activists România au susținut mereu dreptul țării noastre de a adera la spațiul Schengen, iar familia noastră social-democrată europeană a sprijinit fără echivoc România.

Prin această acțiune am dorit să arătăm, încă o dată, importanța acestui vot atât pentru România, cât şi pentru Uniunea Europeană, dar şi mizele unui răspuns negativ. Guvernanții de dreapta din Austria trebuie să înțeleagă impactul şi costurile acestor frâne politice puse proiectului european, întrucât un vot negativ subminează încrederea în solidaritatea și unitatea europeană.

În acest context, împreună cu colegii mei din PES activists România, veniți din toată țara şi din diaspora, am afişat în fața Consiliului UE şi a Comisiei Europene mesaje pro-europene privind aderarea la spațiul Schengen, în toate limbile Uniunii Europene, pentru a arăta susținerea românilor pentru acest obiectiv.

Acțiunea este cu atât mai relevantă cu cât astăzi aniversăm 22 de ani de la semnarea și proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prin care au fost clarificate drepturile personale, civice, politice, economice și sociale ale europenilor, iar noi considerăm accederea la spațiul Schengen un drept al românilor", a declarat coordonatorul PES activists România, eurodeputatul Victor Negrescu.

La începutul acestui an, PES activists România a continuat, cu sprijinul Partidului Social Democrat, campania privind aderarea României la spațiul Schengen #RomâniiMerităÎnSchengen, prin care au fost contactați direct decidenții europeni care pot influența decizia şi au fost colectate şi transmise reprezentanților din Consiliul Justiție și Afaceri Interne zeci de mii de mesaje de susținere a acestui obiectiv din partea românilor.

---

Deşi principala concluzie a celor şase rapoarte de evaluare Schengen, încheiate în decembrie 2010, pentru termenul iniţial asumat - 27 martie 2011 - a fost că România a ajuns într-un stadiu avansat în ceea ce priveşte implementarea acquis-ului Schengen şi era în mare parte pregătită să adere la spaţiul Schengen, la 21 decembrie 2010, Franţa şi Germania au cerut oficial amânarea aderării Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen.

La 6 decembrie 2022, cancelarul austriac, Karl Nehammer, a declarat, la Tirana, cu ocazia unui summit între Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, că Viena se opune aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, potrivit agenţiei bulgare de presă Novinite.

La 7 decembrie 2022, premierul român Nicolae Ciucă a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că autorităţile române sunt determinate să ceară la 8 decembrie votul în consiliul JAI şi consideră că motivele invocate de Austria privind problema migraţiei sunt nejustificate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel