Miliardar mort, după ce a vrut să-și facă un selfie
Miliardarul Wang Jian a murit la vârsta de 57 de ani, marţi, după ce a căzut de pe un zid din masivul muntos Luberon din sud-estul Franţei în timp ce încerca să se fotografieze. Antreprenorul chinez a lăsat în urma lui un conglomerat important, HNA, care este prezent în mai multe domenii de activitate, precum turism, logistică şi transporturi aeriene, informează AFP.
Fondatorul grupului HNA şi-a pierdut viaţa în satul Bonnieux, au precizat jandarmii francezi. "Se urcase pe un parapet înalt, pentru a face o fotografie, şi a căzut", au explicat ei, adăugând că pompierii locali au încercat să îl reanimeze pe magnatul chinez însă nu au avut succes în acest demers.
Potrivit unei surse, miliardarul a dorit să surprindă într-o fotografie panorama locală urcând pe un zid. Pentru a face acest lucru, Wang Jian şi-a luat elan, însă a căzut apoi de la o înălţime de 10 metri.
Brigada locală de jandarmerie a fost însărcinată cu realizarea unei anchete, care favorizează pista unui deces accidental.
Avere de aproape 2 miliarde de dolari
Potrivit grupului HNA, Wang Jian se afla în Franţa într-o călătorie de afaceri.
Averea magnatului chinez a fost estimată de revista Forbes la 1,7 miliarde de dolari.
Wang Jian s-a specializat încă din timpul studiilor sale superioare, realizate la Universitatea de Stat a Chinei, în aviaţia civilă. La începutul anilor 1990, a participat la înfiinţarea companiei aeriene Hainan Airlines.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News