Data publicării:

SUA - Mexic, negocieri. Trump, nemulţumit de evoluţia discuţiilor

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Donald Trump
Donald Trump

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat miercuri că negocierile cu Mexicul nu avansează suficient şi a promis din nou să impună taxe vamale pentru toate bunurile venite din ţara vecină cu începere de luni dacă Mexicul nu îl ajută să blocheze migranţii tot mai numeroşi care trec frontiera lor comună, relatează AFP. 

"Discuţiile de la Casa Albă asupra imigraţiei cu reprezentanţii Mexicului s-au încheiat pentru ziua de astăzi", a scris pe Twitter preşedintele american, aflat într-un turneu în Europa. "Sunt progrese, dar este absolut insuficient", a apreciat el, precizând că discuţiile vor fi reluate joi. Ministrul mexican de externe, Marcelo Ebrard, a recunoscut la rândul său într-o conferinţă de presă la Washington după o reuniune între oficiali de rang înalt din cele două ţări că situaţia de la frontiera cu Statele Unite nu poate continua. 

"Arestările la frontieră în mai au fost de 133.000, deoarece Mexicul şi democraţii din Congres refuză să facă o reformă a imigraţiei", a afirmat Donald Trump. "Dacă nu se va ajunge la niciun acord, taxe vamale de 5% vor fi aplicate de luni, cu o creştere lunară după cum este prevăzut", a reafirmat miliardarul american. 

Joi, el a anunţat că Statele Unite vor aplica cu începe de la 10 iunie o taxă de 5% pentru toate bunurile provenind din Mexic ce s-ar putea majora progresiv până la 25% la 1 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel