Mii de teroriști în Germania. Serviciu de informații confirmă
Circa 1.600 de potențiali teroriști jihadiști se află în prezent în Germania, a avertizat miercuri șeful serviciului german de informații interne, Hans-Georg Maassen, citat de agenția EFE, potrivit Agerpres.
Responsabilul german a făcut acest anunț în timpul unui Congres al polițiilor europene, desfășurat la Berlin. El a evidențiat creșterea galopantă a numărului posibililor teroriști, număr care la finele anului trecut era de aproximativ 1.200.
Dintre cei circa 1.600, în categoria celor "periculoși" se regăsesc 570. Alți 360 sunt incluși în categoria "relevanți", adică persoane despre care autoritățile au indicii că au intenția de a se alătura jihadiștilor în acțiuni în străinătate sau în Germania.
În fiecare zi sunt identificate între două și patru piste concrete privind un posibil plan de comitere a unui atentat în Germania, a mai precizat Hans-Georg Maassen, care conduce Biroul Federal pentru Protecția Constituției (BfV, contraspionajul german).
El a mai subliniat că aceste riscuri — cu care se confruntă nu doar serviciile de securitate germane — sunt efectul unui complex de factori ce s-au accentuat în ultimii ani, inclusiv crizele din Orientul Mijlociu și afluxul de migranți.
Între 70% și 80% dintre migranții care cer azil în Germania nu prezintă un document valid de identitate, a precizat în continuare șeful serviciului german de informații interne, el ilustrând astfel dificultatea identificării potențialilor teroriști.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News