Data publicării:

Mihnea Motoc, urmașul celui ca a ars strada în 1989- Presă

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Apărării din Guvernul Dacian Cioloș, Mihnea Motoc, ar fi nepotul, după mamă, al lui Gheorghe Diaconescu, procuror militar, potrivit informațiilor apărute în presă. 

Infopolitics scrie că Gheorghe Diaconescu, fost procuror militar, din poziția în care l-a prins revoluția, de procuror general adjunct al RSR, s-a ocupat de arderea cadavrelor de la Timișoara, ale celor care ieșiseră în stradă pentru o lume mai bună. Într-un context, normal, obiectiv, acest detaliu din familia lui Mihnea Motoc ar fi fost mai puțin important, pentru că nu ar trebui să tragă ponoasele cel care va fi ministru al Apărării pentru faptele unei persoane din familia sa. Însă, amintim că Guvernul Victor Ponta a căzut, în ciuda susținerii de 60% și a măsurilor bune luate în perioada 2012-2015, pe principii emoționale, în urma tragediei din clubul Colectiv. Aspectele emoționale care au trimis protestatarii în stradă și au cerut demisia lui Victor Ponta sunt cele care pun astăzi în funcție, în guvernul tehnocrat, un urmaș al unui om acuzat că a ars "strada". 

Ministerul Afacerilor Externe nu a putut da o informație în acest caz, precizând că sunt informații cu caracter personal, care nu intră sub incidența legii 544/2001. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel