Mihail Vlasov, trimis în judecată de DNA pentru al doilea dosar
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare demită pe Mihail Vlasov, avocat în Baroul Iași, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR).
În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție se arată că, în 26 februarie 2013, Mihail Vlasov, în calitate de președinte al Colegiului de Conducere al CCIR, i-a solicitat unui membru al Parlamentului (deputat) să îi susțină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat "Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului", potrivit Agerpres.
"Solicitarea a fost formulată în contextul demersurilor inculpatului de a influența adoptarea unui act normativ prin care Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) să poată prelua Oficiului Național al Registrului Comerțului. Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obținute din activitatea desfășurată de Registrul Comerțului. În schimbul susținerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcția de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR", se arată în comunicatul DNA.
DNA precizează că deputatul respectiv era membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților, comisie permanentă competentă să avizeze propunerile legislative înainte ca acestea să fie supuse votului în plen.
Mihail Vlasov, urmărit penal pentru dare de mită într-un nou dosar
"În baza înțelegerii anterioare, Mihail Vlasov a pus pe ordinea de zi a ședinței din 6 martie 2013 a Colegiului de conducere al CCIR cererea deputatului de acordare a funcției de arbitru, a supus votului membrilor colegiului și a votat alături de aceștia numirea deputatului respectiv în funcția de arbitru în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR", susțin procurorii.
În rechizitoriu se arată că numirea în funcția de arbitru se făcea la propunerea președintelui Colegiului de Conducere al CCIR, deținută de Mihail Vlasov, în baza depunerii unui dosar ce cuprindea documente relevante și în urma adoptării unei decizii de către Colegiu, acesta având o mare influență asupra celorlalți membri, care aprobau propunerile președintelui fără a solicita lămuriri sau a formula obiecții.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București.
Mihail Vlasov a mai fost trimis în judecată într-un dosar penal, în legătură cu exercitarea funcției de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News