Mihai Weber, reacție după rezultatele alegerilor: Reformarea şi plierea sunt obligatorii
Preşedintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a afirmat că reformarea partidului şi plierea pe cerinţele electoratului sunt obligatorii pentru social-democraţi în următoarea perioadă.
El a adăugat că este le recunoscător gorjenilor care au ieşit la vot şi le-au fost alături social-democraţilor "cu sufletul şi inima". Gorjul este unul dintre cele cinci judeţe din ţară în care Viorica Dăncilă a câştigat alegerile, fiind votată de 77.700 de persoane, citează Agerpres.
"Gorjul este, aşa cum a fost şi în turul I, un judeţ în care PSD a câştigat alegerile. Este motivul pentru care doresc să le mulţumesc, în primul rând, tuturor celor care ne-au votat, care ne-au fost alături cu sufletul şi inima, dar şi celor care nu ne-au votat, pentru că au ieşit la vot şi ne-au transmis un mesaj de care trebuie să ţinem seama în următoarea perioadă. Reformarea PSD şi plierea pe cerinţele electoratului este obligatorie. Le sunt însă recunoscător gorjenilor care au confirmat, prin votul lor, că PSD Gorj este pe drumul cel bun, că proiectele începute de noi sunt apreciate. De aceea, le promit că PSD Gorj va lupta, în continuare, astfel încât toate proiectele care aduc bunăstare pentru comunităţi să fie finalizate. Nu în ultimul rând, trebuie să le transmit membrilor PSD Gorj care s-au implicat şi au depus atâta efort în această campanie deloc uşoară, că sunt mândru că formăm o echipă puternică, care a câştigat încrederea electoratului gorjean", a scris Weber pe pagina sa de Facebook.
Rezultate Gorj
Candidatul PSD Viorica Dăncilă a obţinut 51,9%, respectiv 77.700 voturi, în judeţul Gorj, potrivit rezultatelor publicate de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Candidatul PNL, Klaus Iohannis, a obţinut 72.000 de voturi, aproximativ 48,1% din totalul voturilor valabil exprimate.
La nivelul judeţului Gorj au fost înfiinţate 331 de secţii de votare, iar prezenţa a fost de 51,17%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News