Data publicării:

Mihai Trăistariu a slăbit șapte kilograme: La un moment dat...

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Mihai Trăistariu
Mihai Trăistariu

Sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, Mihai Trăistariu o va imita pe Thalia și va primi multe complimente din partea colegilor pentru această transformare.

Alina Pușcaș, prezentatoarea emisiunii, îi va remarca frumusețea picioarelor. La fel va face juratul Cristi Iacob. "Chiar ai picioare frumoase!", va spune acesta. "De când am slăbit șapte kilograme și merg regulat la sală, picioarele mele arată mai bine", precizează Mihai.

Mihai Trăistariu crede că Thalia este cel mai complex personaj pe care l-a interpretat până acum la "Te cunosc de undeva!". "În primul rând, pentru că este pentru prima dată când dansez de la începutul până la finalul melodiei. Nu mi-am închipuit că este atât de dificil să cânți și să dansezi în același timp. La un moment dat, nu mai aveam suflu... În al doilea rând, pentru că am de interpretat un personaj feminin, iar eu m-am simțit jenat de fiecare dată când a trebuit să mă transform într-o femeie. De la ediție la ediție însă am devenit mai dezinhibat. Însă tot mi-e greu, pentru că Thalia este frumoasă, senzuală, iar pentru mine e dificil să mă pun în pielea ei. În plus, va fi pentru prima dată când voi apărea pe scenă atât de sumar îmbrăcat... Vom vedea ce va ieși. Cert este că am repetat foarte mult pentru acest rol, la hotel, în magazine, în mașină.", spune Mihai.

Cum vor aprecia jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan transformarea lui Mihai Trăistariu, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului "Te cunosc de undeva!".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel