Data publicării:

Mihai Tatulici pleacă de la Realitatea TV

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Mihai Tatulici pleacă de la Realitatea TV după opt ani la postul de știri.

Jurnalistul a spus că a depus astăzi actele prin care denunță contractul cu postul de televiziune, scrie Pagina de Media.

Mihai Tatulici nu a dorit să comenteze motivele pentru care a decis să plece de la Realitatea TV după opt ani, dintre care în primii doi ani și jumătate a fost director de programe.

Cariera în televiziune a lui Mihai Tatulici a început în 1980, când a devenit realizator TV la postul public de televiziune.

După revoluție, Tatulici a devenit redactor-șef la TVR, unde a realizat emisiunile Veniți cu noi pe programul doi! (1990-1994) și Revoluția română în direct.

A contribuit la înființarea Tele 7abc, unde a fost director general în perioada 1994-1995. La Tele 7abc, Tatulici a realizat Chestiunea zilei, brand care ulterior a fost crescut de Florin Călinescu.

În 1995, Tatulici a fondat Clubul Român de Presă, la care a fost director general în perioada 1997 – 2001.

Între 1997 și 1998 a realizat la Pro TV emisiunea Audiența Națională.

În octombrie 2004 a venit la Realitatea TV și a fost director de programe timp de doi ani și jumătate și a demisionat apoi din această funcție.

Este coautor la proiectul Realitatea TV alături de Sergiu Toader. Ultimul program realizat la Realitatea a fost în luna iulie, când a prezentat campania În Realitate ești mai bun pentru ajutorarea copiilor din Delta Dunării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel