Mihai Stănișoară: În secțiile de votare vor fi procurori sub acoperire
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Mihai Stănișoară, prim-vicepreședinte PDL și senator de Mehedinți, a declarat miercuri în cadrul unei conferințe de presă la Drobeta Turnu Severin, că, după cum ”a auzit,” în secțiile de votare de la alegeri vor exista procurori sub acoperire.

Fraudele de la referendum au revenit în actualitate, după ce zilele trecute, Parchetul de pe lângă ÎCCJ anunța că trei președinți de secții de votare și un membru al unei secții de votare din Mehedinți au fost trimiși în judecată pentru fraudarea scrutinului din 29 iulie. În acest context, Mihai Stănișoară anunță că în secțiile de votare vor exista procurori sub acoperire. ”Ceea ce vă pot spune eu în premieră este că am auzit că vor fi prezenţi în secţii de votare procurori sub acoperire, deci oameni care să poată realiza flagrant în direct. Şi nu numai în timpul votului, dar şi în campanie (...) Singura teamă a lor este legată de justiţie,” dezvăluie prim-vicepreședintele PDL.

Potrivit senatorului de Mehedinți, campania electorală din județul său e posibil să fie presărată cu arestări. ”USL în Mehedinţi este condus de Adrian Duicu, dar judeţul şi Severinul nu sunt ale lui. Sunt ale oamenilor. Va fi o campanie ca oricare alta, noi suntem pregătiţi pentru ea. Poate am învăţat şi noi din cele trecute mai mult. Noi am crezut că trăim în anul 2012, în Europa şi că este posibilă o conduită civilizată şi de bun simţ. Acum lucrurile s-au schimbat faţă de locale şi referendum pentru că nu cred că le va mai fi simplu să convingă oamenii să fure pentru ei. Nu ne aşteptăm să dispară total intenţia şi abordarea, dar vor fi surprize mergând până la arestări în direct, flagrant în direct. Acestea cu siguranţă vor fi pentru că ei nu se potolesc. El (n.r. Adrian Duicu - preşedintele USL Mehedinţi) a avut noroc că nu vorbeşte cu Dragnea la telefon, că Dragnea îl consideră un gunoi fără valoare fiindcă altfel ar fi fost direct în dosarul de la DNA direct. Dar norocul lui este că Dragnea nu dă doi lei pe el,” spune Mihai Stănișoară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel