În urma demisiei lui Mihai-Răzvan Ungureanu de la șefia SIE, conducerea interimară a instituției va fi asigurată de Silviu Predoiu
Generalul Silviu Predoiu, născut pe 5 august 1958, la Bucureşti, şi este adjunct al şefului Serviciului de Informaţii Externe (SIE) din data de 18 noiembrie 2005. Predoiu a fost director interimar al SIE de patru ori.
Între anii 2000–2004, Silviu Predoiu deţine funcţia de şef de direcţie în cadrul SIE, conducând pe rând următoarele departamente: combaterea crimei organizate (2000-2004), antiterorism (2002-2003) şi apoi protecţie internă (2003-2004). Urmează în această perioadă o serie de programe de pregătire specifică organizate de servicii partenere euro-atlantice (2000-2003), în urma cărora este înaintat la gradul de colonel (2002) şi general de brigadă - cu o stea (2004).
După o scurtă perioadă (2004-2005), în care a fost şef direcţie generală (contraspionaj şi protecţie internă), generalul Silviu Predoiu a fost numit la data de 18 noiembrie 2005 în funcţia de adjunct al directorului SIE. În anul 2006, Silviu Predoiu a fost înaintat la gradul de general-maior (cu două stele), în 2008, a primit gradul de general-locotenent (cu 3 stele), iar în 2011 a ajuns la patru stele – general.
Predoiu a fost director interimar al SIE în perioadele 20 iulie - 4 octombrie 2006, 19 martie – 5 decembrie 2007, 8 februarie 2012 - 27 februarie 2012 şi 23 septembrie 2014 - 29 iunie 2015.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ea este Camelia, tânăra din Focșani găsită moartă într-o maşină. Era mamă a trei copii. Soțul femeii: Trebuia să fiu eu în locul tău - Foto
- Răzvan Pascu recunoaște tot după ce ”savanta” Olivia Steer a mărturisit că prietenii săi au luat enteroviroză de la dârele albe lăsate de avion
- Nouă decizie în cazul lui Călin Donca, după ce omul de afaceri a depus contestație pentru a fi lăsat în libertate
- HOROSCOP: Ce aduce Luna Plină în Berbec, din 29 septembrie. Cei mai afectați: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn
- Alex Velea, adus la Jilava. Cum a ajuns artistul în spatele gratiilor
- Yalanci Tavuk Göğsü, prăjitura turcească pe care nu o poți refuza. Iată rețeta
- Consumul de pește poate ajuta la sănătatea inimii. Care sunt cei mai buni pești, potrivit Harvard
- Un câine a fost ajutat de crocodili să iasă dintr-o mlaștină. Imaginile sunt de necrezut (VIDEO)
- Horoscop 26 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care ar trebui să facă economii. Buzunarul va fi afectat!
- Bulgaria trece la Euro în 2025. Când intră şi România? Adrian Negrescu spune ce rol joacă măsurile fiscale adoptate de Guvernul Ciolacu