Data publicării:

Mihai Popa, portarul naţionalei U21, a prins transferul carierei. Pleacă de la FC Voluntari în Serie A

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Mihai Popa, portarul celor de la FC Voluntari şi al echipei naţionale U21, s-a transferat în Serie A. 

Mihai Popa, care rămâne liber de contract la finalul acestui sezon, a semnat cu AC Torino, echipă situată pe locul 11 în Serie A. 

Acolo, Popa va trebui să lupte cu Vania Milinkovic - Savic pentru un loc de titular, dar foşti portari român susţin că Mihai Popa se poate impune ca titular. 

"Mi se pare un pas foarte important în cariera lui, anticipam oarecum parcursul lui pentru că, în afara faptului că e un portar foarte bun, e și un băiat de mare caracter, un băiat echilibrat, în ciuda vârstei pe care o are. Băiat care a știut întotdeauna cât trebuie să muncească și ce trebuie să facă pentru a progresa, iar el a făcut-o.

Poate nu va fi titular de la început, dar sunt convins că va ajunge să apere, să îl vedem în poarta echipei Torino. E foarte greu pentru oricine să ajungă în Serie A, dar mai ales să joace. La cum îl cunosc pe Mihai, sunt ferm convins că va face față și va fi unul dintre portarii cu care o să ne mândrim", a spus Dani Coman, fost portar al naţionalei României, actual preşedinte la FC Hermanstadt. 

FC Voluntari nu va primi niciun ban pentru transferul portarului la Torino, iar cei 200.000 de euro pe care italienii îi plătesc pentru el se vor împărţi între impresari şi cluburile care l-au format pe Mihai Popa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel