Mihai Șora deschide anul Centenarului la Teatrul Național București
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Teatrul Național București anunță că 2018 - anul Centenarului Marii Uniri - va prilejui pe de-o parte întâlnirea cu istoria, iar pe de altă parte cu prezentul, în care o nouă generație de actori se pregătește să facă istorie la TNB.

Spectatori din toate generațiile vor avea prilejul să se întâlnească, și la acest început de an, cu montări de referință, reunind nume consacrate și debutanți.

Mihai Șora, inegalabilul filosof centenar va deschide anul 2018 la Conferințele Teatrului Național printr-un scenariu inedit, atât ca format, cât și prin ambianța aleasă (la Sala Studio, în arenă !), partener fiindu-i în acest dialog ce se anunță ritmat și incitant, Ion Caramitru, directorul teatrului gazdă. Dialog 101. Mihai Șora – programat pentru 21 ianuarie - ne anunță un an de referință și la Conferințele Teatrului Național.

Regizorul Radu Afrim, pentru prima oară cu o montare la Sala Mare, propune o dramatizare după Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu pentru a celebra Anul Centenarului.

Primele spectacole noi ale anului 2018 vor fi: Orchestra Titanic de Hristo Boicev (regia Felix Alexa, la Sala Pictura), Cursa de șoareci de Agatha Christie (regia Erwin Șimșensohn, la Sala Studio) și Viforul de Barbu Ștefănescu Delavrancea (regia Alexandru Dabija, la Sala Atelier), montări ale căror avanpremiere, desfășurate la finele lui decembrie 2017, își încep de acum drumul firesc spre spectatori.

foto- pagina de facebook Mihai Șora

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel