Data publicării:

Mihai Neșu, gest impresionant pentru copii

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: digisport.ro
Foto: digisport.ro

Mihai Neşu oferă încă o lecţie de viaţă. Fostul fotbalist a făcut un gest emoţionant şi îşi donează ziua de naştere copiilor care au nevoie de terapie pentru a putea trece peste problemele locomotorii.

Neşu a lansat o campanie de strângere de fonduri care va dura trei luni, pentru a putea ajuta cât mai mulţi copii şi pentru a le oferi acestora un spaţiu de recuperare şi terapii avansate.

Cu lacrimi în ochi, fostul fotbalist spune că micuţii alături de care luptă zilnic îi dau putere pentru a merge mai departe.

Viaţa lui Mihai Neșu este o luptă zilnică. O luptă cu el însuşi pentru a putea merge mai departe şi una pentru micuţii cu probleme locomotorii care trec zilnic pragul fundaţiei sale.

Fostul fotbalist spune că zâmbetele de pe feţele celor peste 45 de copii de care are grijă la fundaţie îi dau energie în fiecare zi. Neșu îi vede pe micuţi ca pe o mare familie căreia vrea să îi ofere o viaţă mai bună.

"Ne bucurăm foarte mult, suntem mândri de ce s-a realizat aici în doi ani, să deschidem acest centru care acum are capacitate de 60 de copii care vin zilnic aici la terapie", a apus Mihai Neșu, într-un reportaj realizat de Antena 3.

El nu vrea să se oprească din drumul său şi îi cheamă alături de el pe toți cei care pot transforma visele copiilor în realitate. A lansat campania de strângere de fonduri prin SMS "Dăruieşte Speranţa" pentru a ajuta cât mai mulţi copii şi pentru a le oferi acestora un spaţiu de recuperare şi terapii avansate.

Cu lacrimi în ochi, fostul fotbalist spune că cel mai frumos cadou pe care îl poate primi la împlinirea celor 34 de ani, ar fi să îi poată ajuta în continuare pe micuţii din familia sa. La fel de emoţionaţi sunt şi părinţii copiilor care sunt ajutaţi de Mihai, dar şi echipa sa de la fundaţie.

Viaţa lui Mihai Neşu s-a schimbat radical în timpul unui antrenament în mai 2011, atunci când s-a lovit de un coechipier. În urma acestui accidenti a rămas paralizat de la gât în jos. Nu s-a dat însă bătut şi, înconjurat de prieteni şi familie, a mers mai departe în încercarea sa de a se recupera în totalitate.

Duminică, 19 februarie, este ziua de naștere a lui Mihai Neșu. Cei care vor să ajute Fundaţia Mihai Neşu pot dona 2 euro dând un SMS la numărul 8838 până la data de 14 mai.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel