Mihai Mitoşeru: „Vin acasă şi fac foarte urât”
Mihai Mitoşeru va face următoarea declarație sâmbătă, într-o emisiune televizată, referitor la lucrul care o deranjează cel mai tare pe soţia sa: „Vin acasă şi fac foarte urât”.
Săptămâna aceasta, Noemi şi Mihai Mitoşeru, Cristina Cioran şi Traian Văduva şi Maria şi Marcel Toader vin în platoul emisiunii „2k1”, difuzată începând cu ora 17:00, la Antena 1, pentru a-şi arăta unul altuia cât de bine se cunosc sau nu.
Prezentatoarea Mirela Vaida nu va ocoli nici de această dată întrebările indiscrete, iar răspunsurile oferite de Mihai vor stârni hohote de râs în platou. Spre exemplu, la întrebarea „Care este cel mai grav lucru pe care, dacă soţul l-ar face, tu ai fugi mâncând pământul?”, Mihai va răspunde relaxat: „Din când în când, mai merg în anumite biblioteci cu bunii mei prieteni Ţociu şi Bittman, să ne uităm la un meci şi să studiem nişte autori, ruşi sau nordici, depinde de moment, iar apoi vin acasă şi fac urât, în sensul că fac gălăgie, sperii căţeii, cânt şi cânt foarte prost, dar tare, încât trezesc tot blocul. Se întâmplă de câteva ori pe an!”, va povesti Mitoşeru, iar Noemi va completa şi ea: „E haios, dar pe mine mă enervează, că vreau să dorm!”.
Emisiunea „2k1” este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00, iar sâmbăta Mirela Vaida le aduce telespectatorilor o ediţie specială, cu vedete, începând cu ora 17:00.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News