Data actualizării:
Data publicării:

Mihai Leu, „accident” la raliu. Titi Aur: E doar o fază de joc la automobilismul sportiv

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Facebook Valentin Bădeanu
Foto: Facebook Valentin Bădeanu

Un incident a avut loc sâmbătă, 2 iulie, pe circuitul de curse Super Rally Târgu Mureș

În ultima manşă a competiţiei Super Rally de la Târgu Mureş, monopostul pilotat de Mihai Leu a scăpat de sub control într-un viraj, a lovit un parapet şi a rănit uşor doi copii care se aflau printre spectatori.

"În urmă cu puţin timp, la intersecţia Ştefan cel Mare cu Borsos Tamas, avut loc un accident. Un autoturism de curse condus de un bărbat, de 54 de ani, a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard. Ambii copii au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Ce spune Titi Aur

 

„Vreau să corectez, în primul rând nu a fost un accident, ci a fost o ieșire în decor. În automobilismul sportiv, aceste lucruri sunt permise. Mihai a mers și merge de fiecare dată, ca un adevărat campion, doar pentru locul I, se luptă pentru locul I. Locul I în automobilism înseamnă să fii mereu la limită, să treci puțin peste limită.

Poate s-a trecut puțin peste limită, a derapat un pic prea mult pentru un monopost, a venit foarte tare pentru o astfel de mașină. O astfel de mașină nu-ți dă senzația de viteză, imaginați-vă că este o mașină de circuit. O astfel de ieșire în decor este permisă, este ca un fotbalist este faultat și cade. E o mică ieșire, dar acele garduri protejează spectatorii, iar spectatorii sunt mai în spate, nu chiar lângă garduri.

Este practic o fază de joc și de fiecare dată Mihai a mers pentru locul I. Să observăm că este circuit, este totul protejat, este închisă circulația. Asta nu înseamnă că în același loc, după ce s-a terminat cursa, putem face aceleași lucruri și după competiție”, a subliniat el, la Antena 3.

Cum s-a întâmplat totul

 

„A venit la limită, tare pentru această mașină. Mașina a glisat puțin, a controlat-o până un moment dat. Apoi a permis un derapaj mai accentuat și s-a oprit în acel gard pentru a nu da cu roata în bordură sau să nu piardă cursa. Deși a ratat această manșă, sunt calificări și va concura probabil mai departe. Repet, este o fază de joc permisă pe circuit sau în circulație închisă, dar niciodată pe stradă. Pe stradă nu suntem la limită, la curse trebuie să fim la limită. Asta este diferența între a conduce și a pilota. Mihai pilota și pilotează foarte bine”, a conchis expertul în conducere defensivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel