Data actualizării:
Data publicării:

MIHAI GÂDEA-DACIAN CIOLOȘ, confruntare explozivă la Antena 3

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Dacian Cioloș este invitatul lui Mihai Gâdea la Antena 3, în emisiunea ”Sinteza Zilei”. Interviul vine după afirmațiile dure ale premierului despre această televiziune. Discuția dintre cei doi este una crâncenă. 

Mihai Gâdea a început emisiunea prin a citi titlurile zilei din presa online. Titlurile au fost puse în baza afirmației următoare a lui Dacian Cioloș: ”La acel post- n.r. Antena 3- am fost o dată în acest mandat și mă mai duc încă o dată acum. Eu mă duc acolo din respect pentru publicul care se uită la acel post sau care se uită doar la acel post, nu le judec sau nu încerc să le înțeleg opțiunea. Eu vreau ca acei oameni să audă și punctul meu de vedere, chiar dacă se exprimă mai rar, însă dacă transmit mesajul la altă televiziune, acesta ajunge foarte greu sau nu ajunge deloc la acei oameni. Eu vreau ca oamenii care urmăresc acel post să audă și mesajul meu. Eu sunt agronom și am învățat că sunt plante care cresc în mocirlă, dar nu poți să-ți faci bine meseria dacă nu te cobori în mocirlă. Sigur, îți iei cizme de cauciuc sau faci un duș după aceea, dar tot trebuie să cobori în mocirlă.”

Iată discuția purtată la Antena 3, în emisiunea ”Sinteza Zilei”: 

Mihai Gâdea: Ați revăzut declarația dvs. de la GDS? 

Dacian Cioloș: Da. 

Mihai Gâdea: Aș vrea să vă rog să o revedem împreună, pentru că publicul acestei emisiuni și publicul televiziunii noastre ar aștepta o clarificare asupra acestei chestiuni. 

Dacian Cioloș: Aș vrea să notez că în ciuda faptului că organizatorii nu v-au permis accesul la acea discuție, am insistat ca tot ceea ce se discută să fie transmis live astfel încât toată lumea, inclusiv dumneavoastră să aveți acces la dezbatere. 

Mihai Gâdea: Deci cu atât mai mult a fost asumată declarația dumneavoastră. 

Discuția a continuat după ce a fost transmisă declarația premierului: 

Mihai Gâdea: Dle prim-ministru, ați fost comisar european în elita politică europeană și acum aveți această demnitate înaltă de prim-ministru. Ați mai auzit vreun prim-ministru din UE care să vorbească despre milioane de oameni, de cetățeni din țara respectivă ca fiind într-o mocirlă? 

Dacian Cioloș: Nu a fost niciun moment referirea mea la telespectatorii dvs, față de care am respect, de asta sunt aici. Aici vreau să fie lucrurile foarte clare. Respect toți cetățenii din țara asta, pe toți cei care se uită la dvs și de asta am venit aici. Dincolo de asta, trebuie să recunoaștem, cu datele pe masă, că au fost mai multe situații în care s-au spus neadevăruri legat de mine ca prim-ministru, de Guvernul meu, s-au spus minciuni care au fost repetate și pe care nu am avut ocazia atunci să le corectăm. 

Mihai Gâdea: Deci vă deranjează critica și critica o numiți mocirlă. 

Dacian Cioloș: Nu critica, minciuna. Să vă dau câteva exemple. Ce scrie aici: ”Cutremur de la Cioloș. Noi tăieri de salarii”. Când am tăiat eu salarii anul acesta? Este doar un exemplu. Nu am tăiat salarii. 

Premierul a continuat cu alte exemple de titlu transmise de Antena 3, pe care le consideră minciuni. 

Mihai Gâdea: Și pentru aceste lucruri ați spus că ați venit într-o mocirlă? 

Dacian Cioloș: Nu, acolo afirmația a fost făcută în contextul unei întrebări adresată de domnul Liiceanu, care m-a întrebat de ce mă duc la o televiziune care transmite minciuni și unde e vorba de o mocirlă. Nu eu am fost cel care a inițiat această discuție. 

Mihai Gâdea: Nu, dvs ați folosit cuvintele pe care le-am auzit și pe care, dacă vreți, le și repetăm. Eu nu fac o miză în această seară. Nu este vorba despre dvs. versus noi. Cu toate că mulți poate ar putea să traducă pentru ei în felul acesta. (...) Un post de televiziune are o legitimitate dată de publicul acelui post. Din zecile de posturi care există în România, acesta este cel mai urmărit post de televiziune de știri. Publicul se regăsește în ceea ce spun realizatorii, au convingeri, au așteptări, își plătesc taxele și impozitele. Din toate opțiunile lor, aleg un post de televiziune. Telespectatorii respectivi, astăzi, s-au simțit extrem de ofensați după ce dvs ați spus că venind la postul de televiziune pe care ei îl preferă, veniți la o mocirlă după care ar trebui să vă faceți duș. Dacă dvs considerați că așa stau lucrurile și cumva critica, unele exagerări... 

Dacian Cioloș: Nu am vorbit de critică, pe care o accept, am vorbit despre minciuni. 

Mihai Gâdea: Le luăm pe fiecare în parte și o să vedem dacă sunt minciuni. 

(...) 

Dacian Cioloș: Avem nevoie de critici și accept toate criticile cu argumente și accept diferența de idei și de păreri. Din critică constructivă învățăm cu toții. Aici nu e vorba de critică, ci de afirmații neadevărate, care aruncă o umbră de îndoială asupra unor oameni care încearcă să-și facă treaba. Atunci când se făceau anumite afirmații nu era verificată afirmația. 

Mihai Gâdea: Câte invitații ați primit de la Antena 3? 

Dacian Cioloș: Nu e vorba de asta. 

Mihai Gâdea: Cum să nu fie vorba despre asta? Invocați că nu v-ați putut exprima punctul de vedere. 

Dacian Cioloș: Când sunt lansate public aceste lucruri, eu ce să fac, să revin întotdeauna după fiecare informație și să o corectez? 

Mihai Gâdea: Deci nu simțiți nevoia să vă cereți scuze față de publicul Antena 3 pentru afirmațiile făcute? 

Dacian Cioloș: Dacă un telespectator de-ai dumneavoastră s-a simțit ofensat...

Mihai Gâdea: Doar dacă, nu sunteți sigur de asta? 

Dacian Cioloș: Nu, pentru că nu am vorbit de publicul dvs. și-n măsura în care vreun telespectator e ofensat, da, îmi cer scuze față de el pentru că nu viza pe niciun din telespectatorii dvs. ceea ce am spus acolo. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel